Înfrângere severă pentru naționala României, în fața Olandei

130
Înfrângere severă pentru naționala României, în fața Olandei - img20181209wa0003-1544393674.jpg

Articole de la același autor

Naționala României a fost învinsă fără drept de apel de Olanda, cu scorul de 29-24 (11-10), duminică seara, la Nancy, în primul său meci din Grupa principală II a Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2018 din Franța.

Tricolorele au făcut cel mai slab joc al lor la competiția din Hexagon și au suferit prima înfrângere, după un debut de repriză secundă slab.

Prima repriză a fost echilibrată, după ce Olanda a început cu 3-0. România a condus o singură dată, cu 7-6 (min. 17), dar la pauză batavele au avut un gol în plus (11-10).

Olanda s-a desprins după pauză la 15-11 (36), iar apoi ecartul a crescut la opt goluri, 21-13 (44). Echipa antrenată de Helle Thomsen (ex-CSM București) a blocat-o bine pe Cristina Neagu, iar româncele nu au mai găsit prea ușor drumul spre gol. România nu a reușit să se apropie prea mult pe tabelă, pierzând la cinci goluri, cu 24-29.

Cea mai bună jucătoare a meciului a fost portarul olandez Tess Wester, cu 15 mingi parate (42%).

În alt meci din grupa a 2-a, Ungaria a învins Germania la un singur gol diferență, 26-25, golul victoriei fiind reușit de Noemi Hafra, cu 9 secunde înainte de final, după ce Germania a avut 25-24.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3304 secunde