Începe Campionatul Național de Navomodele, la Muzeul Marinei

220
S-a dat startul! Muzeul Marinei Române, împreună cu Federația Română de Modelism, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Clubul Sportiv Farul Constanța, organizează, în perioada 26 iunie - 1 iulie, Campionatul Național de Navomodelism Clasa C. 


Potrivit organizatorilor, ediția din acest an se bucură de prezența unui număr mare de sportivi, atât seniori, cât și juniori din toate regiunile țării, reprezentând cluburi și asociații sportive prestigioase, precum CSM Timișoara, CSU Galați, CSM Suceava, Palatul Copiilor Timișoara, Palatul Copiilor Medgidia, CS Farul și Sportul Studențesc București. Vizitatorii pot admira peste 200 de modele expuse, care ilustrează o adevărată istorie a navigației mondiale. Sunt prezentate modele ale unor nave celebre din cele mai vechi timpuri până în prezent. 


Muzeografii constănțeni au declarat că, prin organizarea acestei competiții, se continuă tradiția muzeului, de sprijinire a activităților de navomodelism din țara noastră, fapt ilustrat și de organizarea în luna august a unui alt eveniment similar: expoziția-concurs Cupa "Tomis". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3688 secunde