În locul lui Papp, FC Vaslui îl lasă la Farul pe Dorian Andronic

2908
În locul lui Papp, FC Vaslui îl lasă la Farul pe Dorian Andronic - 3eddbcda71290eb81b32ad893dcdbba6.jpg
Stoperul Paul Papp a fost rechemat de FC Vaslui, după ce împrumutul la Farul i-a expirat. Echipa constănțeană nu va rămâne însă descoperită
în defensivă, formația moldavă cedându-le "marinarilor", până în vară, un alt tânăr fundaș, Dorian Andronic.

Evoluțiile de la Farul ale lui Paul Papp (20 de ani), titular indiscutabil în centrul apărării constănțene în turul Ligii a II-a, i-au determinat pe vasluieni să-l aibă în vedere pe internaționalul de tineret pentru lotul cu care va aborda partea secundă a Ligii I. Împrumutul lui Papp la Constanța, care a expirat la finele turului, nu a fost astfel prelungit, jucătorul urmând să se prezinte la reunirea de iarnă a vasluienilor.
În locul lui Paul, "marinarii" au reușit să obțină însă de la FC Vaslui un alt fundaș central, și el tânăr și de perspectivă, care a jucat și în Liga 1, Dorian Andronic (20 de ani), cedat până în vară.
"Am primit referințe bune despre acest jucător, inclusiv de la patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu. Avem încredere că acest împrumut va fi în folosul tuturor părților, iar Dorian îl va înlocui cu brio pe Paul Papp", a declarat, pentru "Cuget Liber", Sevastian Iovănescu, președintele executiv al Farului.
Născut pe 16 octombrie 1989, la Suceava, Dorian Andronic este un fundaș central de picior stâng, care poate evolua și ca apărător stânga. Are 1,88 m înălțime și 80 kg. Dorian este fiul unui fost jucător sucevean din anii ‘80, Sandu Andronic.
Tânărul fundaș a fost achiziționat de FC Vaslui, de la FC Suceava, în 2007, la insistențele antrenorului de atunci al prim-divizionarei, Viorel Hizo. În Liga 1 a debutat în ediția 2006/2007, pe 4 martie 2007, la 17 ani, patru luni și 17 zile, într-un meci cu Steaua, când a făcut pereche în centrul defensivei vasluiene cu Bogdan Panait. Andronic a fost cel mai tânăr debutant în prima divizie din acel an.
În sezonul următor, a și înscris primul său gol (și singurul, până acum) în Liga 1, în partida FC Vaslui - FC Timișoara 3-0, disputată pe 19 martie 2008. În returul acelui campionat, a avut o serie de opt meciuri consecutive, între etapele 20 și 27, în care a fost titular integralist, ca fundaș central, la doar 18 ani. Andronic a bifat selecții și la Naționalele de juniori, iar la tineret a fost convocat la câteva acțiuni.
În total, cu FC Vaslui are 26 de meciuri (și un gol) în Liga 1, timp de doi ani (5 în 2006/2007, 16 în 2007/2008, 5 în 2008/2009) și câte un meci în Cupa României și în cupele europene. În acest tur, a fost doar rezervă în Liga 1, în șase partide (etapa 17: Dinamo - FC Vaslui 1-1; 14: FC Vaslui - CFR Cluj 2-0; 7: FC Vaslui - FC Timișoara 0-1; 6: Rapid - FC Vaslui 3-2; 5: FC Vaslui - Poli Iași 2-1; 4: Gloria Bistrița - FC Vaslui 1-3), jucând și la FC Vaslui II.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9344 secunde