Iulian Ghencea, președintele Clubului Sportiv Forever Dance:

"În doar patru ani, am făcut performanță la nivel național!"

2115

Articole de la același autor

Fondat în anul 2002 și afiliat la Federația Română de Dans Sportiv în 2006, Clubul Sportiv Forever Dance are deja în palmares rezultate foarte bune la concursurile naționale. Marele vis al președintelui Iulian Ghencea este să organizeze pe litoral un asemenea regal al dansului.

"Într-o scurtă perioadă, de numai patru ani, am reușit să facem performanță la nivel național, sportivii noștri calificându-se în finale și clasându-se pe podium la clasele basic - latino-american, vals, tangou, vals vienez, etc. Marea mea dorință este aceea de a organiza, la Constanța, o competiție națională. Totul depinde de buget, de sprijinul pe care îl vom primi din partea comunității", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Forever Dance, Iulian Ghencea.
Mai mult de 50 de tineri dansatori, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, vin să facă mișcare la Forever Dance, iar 10 perechi merg deja la festivaluri.
Marea majoritate a antrenamentelor se fac la sala mică "Oleg Danovski", din Piața Unirii, dar ședințe de pregătire au loc și în sala de sport a Școlii nr. 28 "Dan Barbilian". De pregătirea copiilor, se ocupă nu numai Iulian Ghencea, care este și arbitru, la Clasele H și E, ci și alți trei instructori: Alexandra Sofron, Bogdan Buzatu și Cristian Panduru.

Educație, mișcare, sănătate
Clubul nu duce lipsă de talente, iar dintre perechile de mare perspectivă, se remarcă cele alcătuite din Antonio Fologea / Alexa Crișan, Radu Spătaru / Bianca Tănase (Clasa H, 10-11 ani), Cristian Stanca / Denisa Târcolea (Clasa E, 10-11 ani) și Cristian Panduru / Cristina Șapera (Clasa D, 16-18 ani).
"Dansul sportiv este o disciplină bine reprezentată la malul mării, Constanța are multe talente, nu doar sportivi, ci și antrenori. Noi avem drept obiectiv performanța, iar copiii vin la club pentru că le oferim ocazia de a scoate rezultate. Bineînțeles, nu toți vor deveni campioni, dar de câștigat vor avea cu siguranță: educație, un corp frumos, mișcare, sănătate", a mai spus Iulian Ghencea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0867 secunde