Vasile Chirondojan:

"Îmi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă la Farul!"

1181
Înfrângerea surprinzătoare (20-24) suferită de RCJ Farul în partida cu Dinamo, disputată pe teren propriu, în cadrul etapei a zecea a SuperLigii, a provocat multă supărare în rândul oamenilor de rugby constănțeni, care aveau alte așteptări de la "marinari".
"Sunt de părere că meciul nu a fost pregătit cum trebuie. Jucătorii au intrat în teren prea siguri de victorie, în timp ce adversarii au avut un plus de ambiție și de motivație. Îmi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă la Farul, pentru că mulți dintre jucători, dar și antrenorul (n.r. - Cristian Brănescu) provin de la clubul nostru. Am înțeles că ar fi fost și probleme cu banii, ar fi păcat să se întâmple așa ceva. Șansele de a mai prinde locul doi, ceea ce ar permite disputarea semifinalei pe teren propriu, sunt pur teoretice, se pare că nici anul acesta nu contăm în lupta pentru titlu", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan.
"Farului îi mai lipsește ceva: un bun antrenor secund, de vestiar. Marian Nache ar fi fost omul cel mai potrivit, dar nu știu din ce considerente nu a fost agreat de cei care conduc clubul", a adăugat Chirondojan.
***
La rândul său, fostul internațional al Farului, Ion Marica, stabilit în Franța, dar aflat, câteva zile, la Constanța, s-a arătat dezamăgit nu numai de înfrângerea alb-albaștrilor, dar și de atitudinea conducerii clubului, care nu este deschisă să colaboreze.
"Este jenant să încerci să oferi un sfat și să fii tratat în doi peri. Conducerea clubului este principala vinovată pentru eșecurile din ultimii ani și trebuie să aibă bărbăția să-și recunoască nepriceperea. Rugby-ul constănțean merită mai mult, ceea ce se petrece acum nu mai are nicio legătură cu spiritul de luptă al Farului de odinioară. Pe noi, cei care am însemnat ceva în istoria clubului, ne doare să vedem cum echipa se scaldă în mediocritate. Și totul pornește de la conducători", a spus Marica.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 30 Mai 2011
Stire din Sport : Infuzie de tineri la Farul
Pagina a fost generata in 0.4742 secunde