Video IMAGINI INCREDIBILE! 15 mașini au fost implicate într-un accident, în FIA GT World Cup de la Macao
Articole recomandate
Medalii pentru Clubul Aurora din comuna 23 August, la Campionatul European de Qwan Ki Do, Franța 2024
02 Mai 2024
Clubul CSA Steaua, sancţionat de Comisia de Disciplină a FRF cu disputarea a două meciuri fără spectatori
30 Aprilie 2024
Victorie importantă pentru baschetbaliştii de la CSM Constanţa
30 Aprilie 2024
Elisabeta Lipă: „Sunt mândră de rezultatele de la Europene”
29 Aprilie 2024
O coliziune în lanț s-a produs, sâmbătă, în cursa de calificare de pe circuitul stradal din Macao (China), contând pentru FIA GT World Cup, peste 15 mașini fiind implicate în acest accident. Din fericire, niciun pilot nu a fost rănit, scrie News.ro.
Aflat pe locul al patrulea, spaniolul Daniel Juncadella (Mercedes) a fost cel care a provocat accidentul după ce a lovit bariera de protecție de pe marginea pistei. Mașinile din spate nu au putut să frânzeze și au intrat una într-alta. Incidentul a avut loc în primul din cele 12 tururi ale cursei de calificare.
Doar opt mașini au putut continua proba, iar organziatorii au decis ca ordinea la start, începând cu locul al nouălea, să fie cea dinaintea accidentului.
Doar opt mașini au putut continua proba, iar organziatorii au decis ca ordinea la start, începând cu locul al nouălea, să fie cea dinaintea accidentului.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Sâmbătă, 14 Octombrie 2017
Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017
Vineri, 17 Noiembrie 2017