Ianis Hagi, dorit insistent de Aston Villa. Steven Gerrard ar avea un rol important

493
Ianis Hagi, dorit insistent de Aston Villa. Steven Gerrard ar avea un rol important - ianis-1638214340.jpg

Articole de la același autor

Ianis Hagi a evoluat constant și în acest sezon la Rangers, iar de serviciile sale rămân interesate cluburi din campionatele de top ale Europei.

Jurnalistul Ekrem Konur, specialist pe piața transferurilor, a anunțat că Olympique Lyon îl monitorizează pe Ianis Hagi și, în iarnă, ar putea face o ofertă concretă pentru mijlocașul lui Rangers. Totuși, clubul francez nu este singurul interesat de fotbalistul român.

Astfel, publicația Fichajes anunță că și Aston Villa îl dorește pe Ianis Hagi, iar un rol important în mutare l-ar avea Steven Gerrard.

Antrenorul englez tocmai a preluat-o pe Aston Villa, după aproape doi ani în care a colaborat, cu succes, cu Ianis Hagi la Rangers.

De altfel, Ianis Hagi a venit la Rangers când Steven Gerrard era pe banca echipei, iar cei doi au contribuit la titlul câștigat în Scoția de echipă în sezonul trecut, primul după o pauză de 10 ani.

La fel ca în cazul lui Olympique Lyon, tratativele dintre Rangers și Aston Villa pentru Ianis Hagi ar începe în perioada de mercato din ianuarie.

Ianis Hagi a evoluat în 18 partide în acest sezon și a contribuit la șapte dintre golurile lui Rangers.

Mijlocașul român a punctat de trei ori, câte un gol în campionat, Cupa Ligii și Europa League, și a oferit patru assist-uri.

Ianis Hagi joacă la Rangers din ianuarie 2020, când a fost împrumutat de Genk, iar șase luni mai târziu scoțienii l-au achiziționat definitiv, în schimbul a 3.5 milioane de euro.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4729 secunde