Tragedie în fotbalul românesc

Henry, fostul atacant al Farului, a murit pe teren!

1124
1
Henry, fostul atacant al Farului, a murit pe teren! - chinonso-1344187649.jpg

Fostul fotbalist al FC Farul Constanța, nigerianul Chinonso Henry, a murit, ieri, pe stadionul din Balotești, în urma unui infarct, în timpul partidei dintre Delta Tulcea (actuala sa echipă) și FC Balotești.

Un simplu amical s-a transformat într-o tragedie pentru fotbalul ro-mânesc: atacant al echipei dobrogene Delta Tulcea, Chinonso Henry s-a stins din viață la numai 21 de ani!
Nimeni nu putea să prezică tragedia ce avea să se întâmple în timpul amicalului dintre Delta Tulcea și FC Balotești, însă arșița de la ora desfășurării meciului, oboseala acumulată de jucător în această perioadă de intense pregătiri și, probabil, lipsa de interes a cluburilor în ceea ce privește viza medicală au generat tragicul deznodământ.

Comportament suspect
Un meci banal, între două echipe care își urmau pregătirile dinaintea începerii campionatului.
Jucătorul nigerian a intrat pe teren de abia după prima jumătate a partidei, alergând neobișnuit de puțin și arătând o imagine palidă față de energia pe care o prezenta, de obicei, în timpul unui meci. Mulți dintre apropiații săi povestesc de energia incredibilă pe care jucătorul o avea, însă în acest meci, nici nu se putea vorbi de așa ceva.
Foști colegi ai lui Henry au ridicat un semn de întrebare, speculând că, la începutul carierei sale, timp de șase luni, nigerianul ar fi avut ori probleme de sănătate, ori probleme cu viza medicală, în tot acest timp, sportivul neefectuând niciun antrenament.


10 minute fatale
După numai 10 minute de joc, sce-nă de groază: jucătorul s-a prăbușit, fără ca cineva să-l atingă, pe teren. Mașinile sanitare de la stadion nu erau bine dotate și nu s-a putut face nimic în primele minute pentru a evita tragedia.
Ajunși la fața locului, după aproxi-mativ zece minute de la efectuarea apelului de urgență, medicii SMURD l-au găsit pe fotbalist în stop cardio-respirator. Timp de o oră, încercările acestora de a-l readuce la viață au fost în zadar, sportivul fiind pe tot parcursul intervenției în stare de stop cardio-respirator. Astfel, decesul jucătorului a fost declarat la ora 13.12, el fiind preluat de Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei.

Concluzie incertă
Cauzele decesului sunt încă neclare, iar ipotezele se îndreaptă spre un infarct miocardic sau o malformație la inimă. Mai multe detalii vor fi făcute publice după efectuarea autopsiei.
Cert este că sportul românesc a pierdut un tânăr de mare perspectivă, un fotbalist foarte tehnic, care avea toată viața înainte.
Chinonso Henry juca de 5 ani în România și se pregătea să-și depună dosarul pentru obținerea cetățeniei române.



Comentează știrea

eu
6 august 2012
rip H!

Ma deranjeaza ca toate ziarele pun aceeasi poza naspa cu EL...puteati sa puneti alta poza..

Articole pe aceeași temă

Luni, 06 August 2012
Stire din Sport : Marcel Lică: "O mare tragedie!"
Pagina a fost generata in 1.1136 secunde