HCM l-a pierdut și pe Alex Dimache, care va fi operat

2370
HCM l-a pierdut și pe Alex Dimache, care va fi operat - f15f63c20752f53718ca375b02b47153.jpg

Articole de la același autor

Conducătorul de joc al campioanei României la handbal masculin s-a accidentat, ieri, în partida amicală cu Universitatea Cluj și nu a mai făcut deplasarea pentru turneul din Bosnia.

În drumul spre Bosnia, unde va participa la un turneu amical, la Banja Luka, HCM Constanța, campioana României, s-a oprit la Cluj, pentru două partide de verificare, contra gazdelor de la Universitatea.
Constănțenii au câștigat ambele meciuri, 30-28 (17-17), în prima confruntare, și 28-24 (15-8), ieri, când golurile elevilor lui Zoran Kurteș au fost marcate de Vukovic - 7 (4 de la 7 m), Manojlovic - 4, Sadoveac - 4, Fl. Nicolae - 4, Schuch - 2, Prachar - 2, Timofte - 2, Pavlovic - 1, Buricea - 1 și Sa-bou - 1.
Din păcate, HCM s-a ales și cu două accidentări. În primul meci, Adzic a suferit o entorsă de gleznă, iar ieri, și mai rău, centrul Alexandru Dimache, nou achiziționat de la Dinamo, s-a accidentat grav la mâna stângă (ruptură de ligamente). Ambii jucători nu mai merg în Bosnia, Dimache urmând a fi operat la București.
HCM pleacă astăzi spre Banja Luka, unde, între 27 și 30 august, va participa la un turneu internațional cu șase echipe, care au fost împărțite în două grupe de câte trei. Constănțenii sunt în serie cu Borac Banja Luka și Nîmes (Franța), în vreme ce Steaua București, Gorenje Velenje (Slovenia) și Kolubara Lazarevac (Serbia) alcătuiesc cealaltă grupă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 13 Iunie 2009
Stire din Sport : Pregătiți focul de artificii!
Pagina a fost generata in 0.4768 secunde