Sferturile de finală ale Cupei EHF

HCM Constanța nu se teme de forța suedezilor

333
HCM Constanța nu se teme de forța suedezilor - hcm-1397751858.jpg

Articole de la același autor

HCM Constanța întâlnește, sâmbătă, la Sala Sporturilor, de la ora 12:00, formația suedeză Lugi HF, în prima manșă a sferturilor de finală ale Cupei EHF la handbal masculin. Meciul va fi arbitrat de croații Dalibor Jurinovic și Marko Mrvica, supervizați de observatorul ucrainean Viktor Konopliastyi, delegat EHF. 
Antrenorul echipei constănțene, Zvondo Sundovski, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că speră să câștige această primă înfruntare cu suedezii. 
"Sâmbătă, va fi un meci important. Avem o responsabilitate mare și totodată o șansă mare să ajungem în Final Four. Lugi este o echipă bună, dar consider că HCM are jucători mai valoroși și mai bine pregătiți", a declarat tehnicianul. 
Ali Nurhan, directorul executiv al clubului HCM Constanța, a declarat, în cadrul aceleiași conferințe, că Lugi HF este cel mai accesibil adversar pe care-l putea avea echipa constănțeană, alternativele la tragerea la sorți fiind Montpellier și Pick Szeged. 
"În tentativa de calificare în Final Four, vom întâlni această echipă din Suedia, cel mai accesibil adversar pentru Constanța. Este o echipă pe locul patru în campionatul Suediei. Am încredere în băieții noștri și sper ca, sâmbătă, Sala Sporturilor să fie arhiplină cu un public care să o susțină din primul până în ultimul minut", este de părere Ali Nurhan. 
La rândul său, căpitanul echipei HCM Constanța, Laurențiu Toma, consideră că cele două echipe pornesc cu șanse egale în disputa sportivă. 
"Jucăm în sferturile de finală ale Cupei EHF, una dintre cele mai mari performanțe ale noastre. Pregătirile recente s-au concentrat astfel doar pe întâlnirea cu Lugi HF. Este o echipă puternică, cu jucători având o statură specifică nordicilor, ce le permite să joace colectiv în viteză. Însă plecăm cu șanse egale. Sper totuși să fim noi cei care câștigăm", a declarat Toma. 
Manșa secundă se va disputa în orașul suedez Lund, sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 18:30, în arena sportivă Fars & Frosta. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5409 secunde