Liga Națională de handbal masculin

HCDS, meci important la Vaslui. La orizont, al 16-lea "val"!

268
HCDS, meci important la Vaslui. La orizont, al 16-lea

Articole de la același autor

Handbal Club Dobrogea Sud se află într-o formă de zile mari și așteaptă cu nerăbdare meciul din deplasare cu CSM Vaslui. Echipa antrenată de Djordje Cirkovic va juca în fieful moldovenilor, mâine, de la ora 18.00.

HCDS are 15 meciuri consecutive fără înfrângere până în prezent și trupa de pe litoral o vizează acum, îndreptățit, pe cea de-a 16-a. Pentru constănțeni, meciul de la Vaslui ar trebui să fie unul facil, mai ales că echipa gazdă se află doar pe locul 10 în clasamentul Ligii Naționale, cu 21 de puncte obținute în 18 partide. HCDS este pe 5, cu 33 de puncte, la doar două "lungimi" în spatele ocupantei locului al treilea, CSA Steaua București.

Obiectivul declarat al HCDS este accederea în play-off, iar constănțenii sunt aproape să îl îndeplinească.

Antrenorul Djordje Cirkovic se va baza la Vaslui pe o formulă clasică, ce îi va avea în componență pe Karim Hendawy, George Buricea, Fabio Rocha Chiuffa sau Zoran Nikolic.

După partida de la Vaslui, pentru HCDS urmează un meci foarte greu, pe teren propriu, cu CSM București, sâmbătă, 29 februarie, partidă care va fi transmisă în direct pe TVR1.

XXX

Pentru veteranul George Buricea, acesta este, probabil, ultimul sezon din postura de jucător, iar experimentatul handbalist vrea să se retragă în glorie. Iar gloria pentru HCDS ar însemna ca în acest sezon să câștige și titlul de campioană națională, dar și Cupa României.

Chiar dacă Dinamo București are un avantaj liniștitor în Liga Zimbrilor, din momentul intrării în play-off, punctele se vor înjumătăți, iar diferența va scădea.

Cu o victorie la Vaslui, HCDS ar putea avansa în clasament până pe locul al treilea, dar, pentru acest lucru, echipa de la țărmul mării are nevoie și de jocul rezultatelor la celelalte meciuri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7091 secunde