HC Dobrogea Sud și-a aflat adversara din Cupa României. Urmează o perioadă "de foc"

182
HC Dobrogea Sud și-a aflat adversara din Cupa României. Urmează o perioadă

Articole de la același autor

Ieri, la sediul Federației Române de Handbal, a avut loc tragerea la sorți a primului tur al noii ediții a Cupei României la handbal masculin. Deținătoarea trofeului, HC Dobrogea Sud Constanța, va juca în compania CSM-ului Botoșani, într-un duel ce se va tranșa la Botoșani, pe 17 octombrie. Tragerea la sorți a fost una accesibilă, dar nici nu putea fi altfel, ținând cont că ar fi întâlnit oricum o formație din eșalonul secund.

"Noi ne dorim să câștigăm toate partidele pe care le disputăm, în consecință obiectivul nostru rămâne câștigarea tuturor competițiilor în care suntem angrenați. Am avut un început de sezon mai greu, cu o Supercupă pierdută, plus meciul slab cu Dinamo. Este bine, totuși, că ne-am revenit și am legat două victorii. Vom aborda toate partidele cu maximă intensitate, cu cei mai buni jucători. Suntem pe un drum bun, dar trebuie să ne găsim ritmul optim cât mai rapid", a declarat managerul HC Dobrogea Sud, Branko Angelovski.

De asemenea, divizionara secundă CS Medgidia se va duela cu Dinamo București. Cu trei zile înainte, dinamoviștii vor lupta în Champions League cu polonezii de la Wisla Plock.

v v v

Urmează o perioadă solicitantă pentru HCDS, cu opt partide în doar 22 de zile.

Prima partidă este programată în Liga Națională, sâmbătă, 29 septembrie, în deplasare, cu CS Minaur Baia Mare. Apoi, pe 3 octombrie, HCDS primește vizita rivalilor de la Steaua București. Pe 6 și 7 octombrie, constănțenii vor lupta cu cehii de la Plzen, în dublă manșă, pentru un loc în play-off-ul Cupei EHF. Pe 13 octombrie, HC Dobrogea revine în Liga Națională, pentru confruntarea cu SCM Politehnica Timișoara, în Sala Sporturilor, pe 17 octombrie, partida cu CSM Botoșani din Cupa României, iar pe 20 octombrie, deplasarea de la Suceava, tot din Liga Națională.

După toată această serie de partide, Liga Națională se va întrerupe două săptămâni. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 25 Septembrie 2018
Stire din Sport : CSU Neptun, eșec sever la Slobozia
Sâmbătă, 22 Septembrie 2018
Stire din Sport : CSU Neptun, deplasare dificilă la Slobozia
Pagina a fost generata in 0.5303 secunde