HC Dobrogea Sud s-a despărțit de Ionuț Rotaru

240
HC Dobrogea Sud s-a despărțit de Ionuț Rotaru - hcds-1579636456.jpg

Articole de la același autor

Handbal Club Dobrogea Sud continuă să se antreneze la Constanța, în vederea părții a doua a campionatului. Echipa antrenată de Djordje Cirkovic se află pe locul 5 în Liga Zimbrilor, cu 23 de puncte, la 13 "lungimi" în spatele liderului Dinamo București. 
După despărțirea de Yassin Omar, HCDS a încheiat colaborarea pe cale amiabilă și cu centrul Ionuț Rotaru, jucător în vârstă de 33 de ani. Rotaru sosise la Constanța în luna septembrie a anului trecut și a mai jucat la echipe precum Știința Bacău, Potaissa Turda și Dunărea Călărași.
 
Obiectivul principal al celor de la HCDS este calificarea în play-off-ul Ligii Naționale, iar constănțenii sunt în grafic pentru a realiza această performanță. 


Chiar dacă distanța față de Dinamo este una destul de mare, președintele HCDS, Ionuț Stănescu, este optimist în ceea ce privește lupta pentru titlu, declarând în mai multe rânduri că echipa pe care o conduce poate obține titlul de campioană. 
HCDS luptă și pentru Cupa României, acolo unde este deja calificată în Final Four. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 15 Ianuarie 2020
Stire din Sport : CSU Neptun, eliminată din Cupa României
Pagina a fost generata in 0.5247 secunde