HC Dobrogea Sud, mega-duel pentru "sferturile" Cupei României, cu Steaua București

292
HC Dobrogea Sud, mega-duel pentru

Articole de la același autor

Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța joacă duminică, de la ora 11, în direct pe TVR HD, în Sala "Concordia" din Chiajna, împotriva Stelei București, pentru un loc în faza sferturilor de finală ale Cupei României.

Constănțenii antrenați de Zvonko Sundovski vin după prima înfrângere suferită în ultimele 16 dueluri în Liga Națională, Cupa României și Cupa EHF, cu Potaissa Turda

(26-29), miercuri. Aceeași Potaissa Turda este cea care a administrat și steliștilor ultima înfrângere în campionat (29-31), în urmă cu șase etape, chiar în București.

"Sper să fie un duș rece pentru echipă înainte de meciul cu Steaua, din Cupa României. Este un meci foarte important, pentru că vrem să ne apărăm trofeul în acest sezon. Sper ca băieții să se mobilizeze după înfrângerea de la Turda și să jucăm altceva contra Stelei", a declarat președintele HCDS, Ionuț Stănescu.

În singura confruntare dintre cele două formații, din acest an, disputată în turul Ligii Naționale, dobrogenii s-au impus pe litoral mai clar decât o arată scorul, 30-25.

HC Dobrogea Sud este câștigătoarea ediției trecute a Cupei României, după ce s-a impus la Constanța, în Final Four, în fața echipelor Steaua București (30-26, în semifinală) și SCM Politehnica Timișoara (23-21, în finală).

v v v

Iată programul complet al confruntărilor din "optimile" Cupei României: CSM Craiva - Unirea Sânicolau Mare (sâmbătă, 8 decembrie, ora 11), Potaissa Turda - CSM București (sâmbătă, 8 decembrie, ora 17.30), HC Sighișoara - Dinamo București (sâmbătă, 8 decembrie, ora 18), Vaslui - U Cluj (sâmbătă, 8 decembrie, ora 18), Steaua București - HC Dobrogea Sud, Știința Bacău - SCM Politehnica Timișoara (duminică,

9 decembrie, ora 17.30), Minaur Baia Mare - Dunărea Călărași (duminică,

9 decembrie, ora 18) și CSM Focșani - CSM Buzău (duminică, 9 decembrie, ora 19.30). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3584 secunde