Naționala feminină a Mexicului, stagiu de pregătire pe litoral

Handbal și sombrero

4849
Echipa națională de handbal feminin a Mexicului efectuează, în premieră, un cantonament la Constanța. Inițiativa îi aparține lui Gheorghe Gruia, dar fostul internațional român va lipsi de la această acțiune, din pricina unui accident stupid.

Reprezentativa de handbal feminin (senioare) a Mexicului a sosit, ieri după-amiază, în România. Aeronava a aterizat pe aeroportul "Henry Coandă" (București), în jurul orei 14, după care delegația latino-americană a pornit, cu autocarul, spre litoral. Oaspetele au ajuns, seara, la Constanța, instalându-și cartierul general la Hotelul Sport.
În orașul de la malul mării, Naționala Mexicului va participa la un turneu puternic, alături de echipele HC Oțelul Galați, LPS Brăila și CSS 1 Constanța. Competiția se va desfășura după regulamentul federației internaționale, în sistem "fiecare cu fiecare", iar clasamentul va fi alcătuit pe principiul acumulării de puncte (două la victorie, unul la egal, zero la înfrângere).
Programul turneului este următorul: astăzi, orele 11.00 - 15.00: Oțelul - LPS Brăila, Naționala Mexic - CSS 1; mâine, orele 12.00 - 16.00: CSS 1 - Oțelul, Naționala Mexic - LPS Brăila, CSS 1 - LPS Brăila, Naționala Mexic - Oțelul. Tot astăzi, între orele 17-18.30, mexicancele vor asista la partida din Liga Națională dintre CS Tomis și HCM Roman, iar vineri, 25 ianuarie, vor înfrunta, într-un meci amical, formația secundă a Tomisului.
Omul care a făcut propunerea ca Mexicul să se antreneze în țara noastră este Gheorghe Gruia. Fostul mare handbalist român, în prezent lucrător în cadrul federației mexicane de specia-litate, nu a urcat, însă, în avionul de Bucu-rești, un accident stupid, survenit în ultima clipă, dându-i planurile peste cap.
Din partea DSJ, coordonatori de proiect sunt consilierii Mariana Tudora și Emil Ionescu.

Patru amicale,
cu CSM Ploiești și Rapid
Mexicancele vor pleca din Constanța duminică, 27 ianuarie, dar vor mai zăbovi în țara noastră până pe 3 februarie. În acest interval, handbalistele cu sombrero vor disputa două partide amicale cu CSM Ploiești (pe 29 și 30 ianuarie) și două cu Rapid CFR București (pe 1 și 2 februarie).

15 jucătoare în lotul mexican
Lotul național al Mexicului este alcătuit din 15 handbaliste: Alba Rosa Cervantes, Karen Carrasco, Denys Manzanarez Colin, Cynthia Guadalupe Santamaria, Pamela Santamaria, Claudia Serrano, Brenda Granados, Odette Florea, Brenda Gonzalez, Karla Lopez, Alexis Castaneda, Magdalena Arellano, Sandra Garcia, Yasmin Bedolla, Tania Aguilar. Antrenor - Luis Antonio Favilla Miranda.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7954 secunde