Handbal masculin: Minaur a câștigat primul meci cu Hapoel Ashdod, din EHF European Cup

Vineri, 22 Octombrie 2021, 19:30
163
5
CS Minaur Baia Mare a învins echipa israeliană Hapoel SP Ashdod, cu scorul de 35-32 (14-17), vineri, în Sala Sporturilor ''Lascăr Pană'', în prima manşă a turului al doilea al competiţiei masculine de handbal EHF European Cup.

Potrivit Agerpres, cele două echipe şi-au împărţit reprizele, oaspeţii controlând prima parte, în care au condus de mai multe ori la patru goluri, iar Minaur a revenit după pauză şi a câştigat la trei goluri, cu 35-29, după ce a avut un avans maxim de şase goluri, 35-29.

Pentru băimăreni au marcat Stevan Vujovic 7 goluri, Milan Kotrc 11, Stefan Vujic 5, Anderson Da Silva Mollino 3, Tomas Cip 2, Andrei Buzle 2, Gabriel Massuca Teka 1, Călin Căbuţ 4.

Golurile oaspeţilor au fost reuşite de Niv Levy 5, Risto Vujacic 9, Omri Kushmaro 3, Guy Korodva 2, Yossi Biterman 3, Aleksandar Babic 2, Omer Gera 6, Amit Yehiel Stelman 1, Shahar Levin 1.

Meciul a fost arbitrat de croaţii Ante Mikelic şi Petar Paradina, iar delegat EHF a fost sârbul Boris Ivanovic.

Şi manşa secundă se va juca tot la Baia Mare, sâmbătă 23 octombrie, de la ora 16:00, Hapoel fiind considerată echipa gazdă.




Comentează știrea

JaredElipt
27 octombrie
JaredElipt

hydraruzxpnew4af.onion

JaredElipt
30 octombrie
JaredElipt

hydraruzxpnew4af.onion

JaredElipt
31 octombrie
JaredElipt

hydraruzxpnew4af.onion

JaredElipt
3 noiembrie
JaredElipt

hydraruzxpnew4af.onion

JaredElipt
4 noiembrie
JaredElipt

hydraruzxpnew4af.onion

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.4193 secunde