Handbal / Examenul anual al arbitrilor din lotul naţional. Cine conduce activitatea de la Constanţa
148
Articole de la același autor
Antrenorul Viorel Filimon, internat la Spitalul Municipal. E infectat cu virusul Covid-19!
28 Octombrie 2020
HC Dobrogea Sud, eliminată din European League după un meci dramatic!
30 Septembrie 2020
Rugby / Când începe Turneul celor Şase Naţiuni, ediţia din 2021
30 Septembrie 2020
Atleţii veterani, pe podium la Campionatul Naţional
30 Septembrie 2020
Comisia Centrală de Arbitri (CCA) din cadrul Federaţiei Române de Handbal organizează examenul anual al arbitrilor din lotul naţional, sezonul 2020 - 2021.
Examenul va avea loc în perioada 6 - 15 noiembrie.
La examen, pot participa toţi arbitrii din lotul naţional, dar şi arbitrii care au absolvit un curs de arbitri organizat pe plan local, în anul competiţional 2019 - 2020, care îndeplinesc condiţiile regulamentare şi care sunt înscrişi de către comisiile de arbitri ale asociaţiilor judeţene de handbal.
Examenul arbitrilor va cuprinde o probă fizică şi una teoretică.
La centrul de examen de la Constanţa, delegat CCA este Vasile Pavel, iar la examinare sunt aşteptaţi arbitri din judeţele Constanţa, Tulcea şi Călăraşi.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Joi, 05 Noiembrie 2020
Joi, 05 Noiembrie 2020
Joi, 05 Noiembrie 2020
Joi, 05 Noiembrie 2020
Joi, 05 Noiembrie 2020
Joi, 05 Noiembrie 2020
Joi, 05 Noiembrie 2020
Joi, 05 Noiembrie 2020
Joi, 05 Noiembrie 2020
Joi, 05 Noiembrie 2020
Joi, 05 Noiembrie 2020