€ 4.7199
£ 5.2701
$ 4.1541

Mai multe ştiri online:

Hagi, mulțumit de jocul echipei sale, în meciul cu CFR Cluj. "Meritam mai mult"

Ştire online publicată Miercuri, 19 Decembrie 2018. Autor: Mihai CHELEȘ
Chiar dacă echipa sa, FC Viitorul, a pierdut confruntarea de pe teren propriu cu CFR Cluj, scor 0-1 (0-1), managerul tehnic al constănțenilor, Gheorghe Hagi, nu a părut foarte supărat pe elevii săi, ba chiar a ținut să-i felicite pentru întregul efort depus și pentru atitudinea arătată în fața campioanei în exercițiu, CFR Cluj.

„Am încercat să practicăm un fotbal bun, ne-a lipsit însă inspirația în ultimii 30 de metri. Să domini CFR-ul cu niște copii nu este un lucru puțin. Să ai capacitatea să pasezi, să faci o sută de mii de pase, să bagi mingea în careu de sute de ori, cred că este de apreciat. Eu mi-am felicitat echipa, cu toate că nu îmi place să pierd. Dacă pierd, nu am cum să fiu fericit. Chiar dacă îi critic câteodată, acum chiar am meritat mai mult. CFR-ul a demonstrat că este o echipă matură, care știe să joace la rezultat, iar acest lucru a făcut diferența”, a declarat liderul Hagi.

Unicul gol al partidei a fost marcat de un fost jucător al Viitorului, George Țucudean, în minutul 33.

Chiar dacă mai are un meci de disputat în acest an, sâmbătă, 22 de-cembrie, la Cluj, cu Hermannstadt, Gheorghe Hagi a declarat că este bucuros de parcursul echipei sale în 2018.

„Am avut un an fantastic, chiar dacă am mai avut și mici sincope. Nu pot decât să mă gândesc la proiectul meu, să văd câți jucători pot crește și să formăm o echipă competitivă, care să ne conducă către un alt titlu de campioană. Vrem să ne luptăm de la egal la egal cu cele mai puternice echipe din țară, cât mai curând. Din păcate, în acest moment, nu avem forța necesară”, a completat Hagi. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.747 secunde