Hagi, entuziasmat după succesul de la Cluj. "Este victoria lui Voduț!"

197
Hagi, entuziasmat după succesul de la Cluj.

Articole de la același autor

FC Viitorul a învins campioana CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), duminică seară, în deplasare, într-un meci din etapa a Vll-a a Ligii I de fotbal.

Ardelenii au deschis scorul prin Țucudean (min. 54), fost jucător la Viitorul, dar echipa antrenată de Gheorghe Hagi a întors scorul în ultimele minute, prin golul lui Voduț (min. 86), cu un șut de la 40 de metri, și reușita din penalty a lui Ianis Hagi, după un fault comis de Andrei Mureșan asupra lui Voduț.

După meci, Hagi a declarat că victoria aparaține, în mare parte, lui Mihai Voduț, cel care a reușit o bijuterie de gol și a readus echipa în joc. După acest succes, FC Viitorul a urcat pe locul 7, cu 10 puncte, unul în spatele locurilor de play-off.

"Am obținut trei puncte foarte importante. Mă bucur că băieții au crezut până la final că pot întoarce rezultatul. Felicit și jucătorii ce au intrat pe parcurs, deoarece au adus un plus mintal, fizic și tehnic, care a făcut diferența. Cred că victoria îi aparține lui Mihai Voduț. El este cel care ne-a readus în luptă. Sper să facem, în continuare, lucruri frumoase și să strângem cât mai multe puncte. În același timp, vom continua să promovăm jucători, deoarece suntem un club formator și așa vom rămâne", a declarat Hagi.

În următoarea etapă, FC Viitorul va juca, pe teren propriu, împotriva celor de la FC Hermannstadt, sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 18.

Clasament: 1. FCSB (14 p), 2. CFR Cluj (12 p), 3. CSU Craiova (11 p), 4. Astra Giurgiu (11 p), 5. Sepsi (11 p), 6. Gaz Metan (11 p). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0882 secunde