€ 4.7612
£ 5.3976
$ 4.256

Mai multe ştiri online:

Gonzalo Higuain s-a retras din naționala Argentinei

Ştire online publicată Vineri, 29 Martie 2019. Autor: Mihai CHELEȘ
Atacantul Gonzalo Higuain, care a evoluat de 75 de ori pentru naționala Argentinei, a anunțat joi că pune capăt carierei sale internaționale, explicând că ciclul său alături de selecționată ''a ajuns la final", informează AFP.

"Am discutat cu selecționerul Lionel Scaloni, pe care l-am informat în legătură cu poziția mea. Decizia mea a fost luată și cred că este cea mai bună. Vreau să profit, acum, de familia mea", a declarat Higuain pentru postul de televiziune Fox Sports Argentina.

Jucătorul sud-american, în în vârstă de 31 ani, născut la Brest (Franța), unde juca la momentul respectiv tatăl său, fost fotbalist, a fost curtat de selecționerul Franței, înainte de a alege să joace pentru echipa Argentinei, în care și-a făcut debutul în 2009.

Higuain, împrumutat de AC Milan la Chelsea Londra în acest sezon, a marcat 32 de goluri pentru echipa sa națională, 5 dintre ele la Cupa Mondială, în 75 de selecții. Învins în finala CM 2014 și în cele ale competiției Copa America 2015 și 2016, Higuain consideră că bilanțul carierei sale internaționale este unul pozitiv. "Să joci trei finale și să le pierzi, nu este un eșec", consideră el.

Chestionat în legătură cu criticile care i-au fost deseori aduse pe parcursul carierei sale alături de naționala "Albiceleste", Higuain a răspuns: "Oamenii rețin doar ceea ce ratezi, nu ceea ce realizezi. Cei care mă critică au strigat de bucurie după golul contra Belgiei, care ne-a calificat în semifinale (la CM 2014 din Brazilia). Acesta este fotbalul...".

"Desigur, atunci când ești critica cu răutate, acest lucru face rău tuturor. Am dat totul pentru selecționată, iar familia mea a suferit mai mult decât mine'', a adăugat atacantul.

Campion al Spaniei cu Real Madrid (2007, 2008, 2012), Higuain a cucerit două titluri și în Italia, cu Juventus Torino (2017, 2018), disputând totodată finala Ligii Campionilor 2017 cu "Bătrâna Doamnă", pierdută în fața fostei sale echipe Real Madrid.

Împrumutat de AC Milan la Chelsea în această iarnă, Higuain a înscris deja trei goluri în 7 meciuri disputate alături de londonezi.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Eveniment
luni, 20 mai Foto : Vine! Foto cu Radu Mazăre în cursa TAROM Paris - București 37464 vizite, 0 comentarii Vine! Foto cu Radu Mazăre în cursa TAROM Paris - București
Actual
ieri, ora 11:35 Foto : Veste bună pentru români. Când se anunță următoarea minivacanță 2166 vizite, 0 comentarii Veste bună pentru români. Când se anunță următoarea minivacanță
Politică
marti, 21 mai Foto : UPDATE. Radu Mazăre, dus la Penitenciarul Rahova 1920 vizite, 0 comentarii UPDATE. Radu Mazăre, dus la Penitenciarul Rahova
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7771 secunde