Gheorghe Hagi: "Naționala U21 este aurul României!"

223
Gheorghe Hagi:

Articole de la același autor

Managerul tehnic al FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, marți, în cadrul festivității de aniversare a marii performanțe a Stelei București, care, în urmă cu 33 de ani, cucerea trofeului Cupei Campionilor Europeni, că actuala generație U21 este "aurul României". 


Gheorghe Hagi spune că, în ciuda vidului de rezultate la nivelul echipei naționale sau echipelor de club, fotbalul românesc are viitor. Tehnicianul constănțean este de părere că selecționata Under 21 a României, din care face parte și fiul său, Ianis, reprezintă "aurul fotbalului românesc". 
"Ianis e unul dintre copiii extraordinari pe care îi avem. Avem și alții foarte buni, dovadă că naționala U21 s-a calificat la Campionatul European. Acum, această echipă e aurul României. Ei vor reprezenta viitorul României. Trebuie să avem grijă de ei, să capete experiență și să reprezinte țara la nivelul cel mai înalt", a declarat Hagi, citat de Agerpres. 


XXX 
Stelist convins, Hagi a făcut aprecieri și în ceea ce privește situația actuală a clubului care, în urmă cu trei decenii, făcea legea în fotbalul european. Managerul tehnic al Viitorului consideră că ar fi extraordinar ca echipa din Liga a IV-a CSA Steaua să se unească cu formația din Liga I FCSB și să formeze o forță în fotbalul românesc și european. 


Hagi a mai spus că nu înțelege motivul litigiului dintre CSA Steaua, grupare susținută de Ministerul Apărării Naționale, și FCSB, club finanțat de Gigi Becali, care a făcut ca gruparea militară să fie împărțită în două, în momentul de față. 


Întrebat dacă vreo echipă românească mai poate câștiga un trofeu european, așa cum a făcut Steaua în 1986, Hagi a răspuns: "E greu când cele mai bune două cluburi ale noastre, Steaua și Dinamo, s-au împărțit în două. Practic, s-au distrus două cluburi mari. Sunt două echipe și nu mai știi în ce parte să te duci. Iar cel mai grav lucru e că suporterii sunt împărțiți. E o greșeală mare, de ce s-a ajuns aici nu știu, dar e o greșeală pe care noi acum o plătim. Ar fi extraordinar ca Steaua și FCSB să fie din nou un tot unitar. Ar fi extraordinar ca Steaua să fie din nou împreună și să fie o forță. Așa cum ar fi și la Dinamo, la Craiova, la UTA, la Pitești... Toate aceste echipe trebuie să se întoarcă și fotbalul românesc să fie din nou puternic. Ca să putem avea din nou o echipă națională și jucători mari. Pentru că naționala a mers bine când jucătorii proveneau de la echipele campioane". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5021 secunde