€ 4.7401
£ 5.4095
$ 4.185

Mai multe ştiri online:

George Buricea a vorbit despre experiența din Danemarca: „Trebuia să-mi controlez emoțiile”

Ştire online publicată Luni, 11 Februarie 2019. Autor: Mihai CHELEȘ
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța a pierdut partida disputată în deplasare, sâmbătă, pe terenul danezilor de la THH Holstebro, scor 25-29 (12-14), în prima etapă a grupelor Cupei EHF. Diferența de scor nu reflectă cu exactitate ceea ce s-a întâmplat pe teren. În prima repriză, HCDS a reușit să se ține în plasa danezilor, însă în actul secund au scos în față toate slăbiciunile scandinavilor. Au reușit să transforme un dezavantaj de patru goluri, într-un avantaj de trei goluri. Din păcate, jucătorii lui Zvonko Sundovski nu au putut duce acest ritm de joc ridicat, aproape perfect, decât până în minutul 53. Din acel punct, ceva s-a rupt. Au început să apară erorile în ambele faze, danezii au simțit lipsa noastră de inspirație și au profitat.

De la 25-23 pentru HCDS Constanța, Holstebro punctează de șase ori și își adjudecă cele două puncte. Cu un minut înainte de final, când totul părea pierdut, la un time-out, veteranul George Buricea și antrenorul macedonean, Zvonko Sundovski au avut un schimb de replici nu chiar prietenoase. Dar ce s-a întâmplat mai exact ne povestește chiar unul dintre protagoniști, George Buricea.

-Cum ați reușit să pierdeți meciul? Am fost atât de aproape…

- Dacă cineva, care n-a văzut meciul, se uită doar la scor o să creadă că am fost conduși cap-coadă și ne-au învins foarte ușor. Dar nu a fost deloc așa. În ultimele minute, s-au pierdut niște mingi foarte ușoare în atac, iar handbalul danez nu te iartă. Ne-au taxat pe contraatac. Personal, cred că la 25-25, dacă se dădea 7 metri și două minute eliminare, la un atac asupra lui Zoran Nikolic, altul ar fi fost deznodământul meciului. Apoi, la faza următoare, Nemanja Mladenovic a fost eliminat, și în loc să fim noi 6 contra 5, au fost ei. Nu pot să spun că acesta este principalul motiv al înfrângerii, dar cred că a contat mult acea fază.

- Ce s-a întâmplat la acel time-out?

- Eram 5 contra 6 pe atacul lor. Trebuia să ne asumăm un risc. Dacă trebuie să alegem pe cineva din echipa adversă care să arunce la poartă, trebuie să fie cel cu șanse mai puține de reușită. Se practică această strategie la handbal. Am ales extrem dreaptă fiindcă părea mai tânăr, mai neexperimentat. l-am anunțat și pe Mitrevski și pe cei din apărare de acest lucru. Nu am vrut să-i lăsăm aruncare interului dreapta al lor, cel care ne dăduse câteva goluri și s-a dovedit a fi decisiv în final. Din păcate, am ratat intercepția și l-am lăsat să arunce la poartă, cu gol. Și la time-out, am încercat să-i explic lui Zvonko exact ce s-a întâmplat, însă probabil nu a înțeles. Era foarte mare tensiune, era un vacarm, abia te auzeai. Apoi el a început să țipe: «Taciii!! Ce vreiii?» O fi și înjurat, nu știu exact ce a spus în limba lui. Și eu tensionat, am luat o sticlă de suc, și când am tras mai tare de acel țâmburuș de plastic a sărit și am dat suc pe parchetul sălii. Moment în care s-a enervat iar foarte tare și a început să strige iar:

«„Ieși afară, ieși afară!»”

-Ați vorbit după meci? Ești supărat pe el? Ai ceva să îți reproșezi?

-Nu e bine la cald să vorbești și să lămurești lucrurile. Avem timp zilele acestea. Consider că nu trebuia să reacționez așa. Sunt un jucător cu experiență și trebuia să trec altfel peste moment, să-mi stăpânesc emoțiile, și eventual să discutăm după partidă. Nu sunt supărat pe el. Chiar îmi voi cere scuze la antrenamente pentru ieșirea mea. Și el a fost foarte încordat, și eu la fel, eram aproape să pierdem meciul, se mai întâmplă. A fost mai degrabă o neînțelegere, nu un conflict.

-Fiind unul dintre cei membri fondatori ai clubului, ai profitat vreodată de acest aspect ca să produci schimbări la nivelul băncii tehnice?

-Când au fost luate decizii, au fost luate de toți, de comun acord. Nu a existat niciodată o persoană care să impună ceva. Referitor la zvonurile privind influența mea în plecările antrenorilor Djordje Cirkovic și Sandu Iacob. Pot să spun doar că Djordje Cirkovic a fost cel mai bun antrenor cu care am lucrat în era „HCDS”. Cu el m-am simțit cel mai bine. Avea încredere mare în mine și chiar mă folosea pe toate pozițiile unde avea nevoie. Avea una din cele mai importante calități ale unui antrenor - făcea o atmosferă foarte bună în vestiar. Deci nu a fost niciodată vorba de mine sau de altcineva. Din ce ne-a spus, Djordje Cirkovic a ales să plece înapoi în Serbia fiindcă avea niște probleme în familie. Am rămas prieten cu el și nu există ca eu să-i fi vrut răul. La fel și în cazul lui Sandu Iacob. Ne-am dorit foarte mult să reușit cu un antrenor român din noul val, a fost și coleg de-al nostru. N-a fost să fie, dar îmi rămân în memorie câștigarea Cupei României și dubla incredibilă cu Magdeburg. Nu se pune problema ca eu să fiu hotărâtor și să nu îl mai vreau pe Sandu. Pur și simplu echipa nu mai mergea, și așa s-a ajuns unde s-a ajuns. Eu nu am fost împotriva lor, ba chiar i-am susținut. Chiar m-am mirat de ceea ce ai susținut tu, zilele trecute.

-Ești un coleg conflictual? Am asistat la câteva dispute verbale între tine și colegi în timpul partidelor.

-Nu. În schimb, sunt un tip care spune întotdeauna adevărul în față și poate acest lucru deranjează uneori. Nu îmi plac vorbele pe la spate. Au fost momente tensionate și pe teren, dar când se termină meciul suntem cei mai buni prieteni. Nu există ranchiună”.

-Cum se face că toate zvonurile negative te au pe tine în centrul lor?

-S-a creat un curent negativ la adresa mea, iar eu niciodată nu am ieșit să combat unele minciuni sau declarații. Întotdeauna mi-am văzut de treabă. Însă, după toate înfrângerile HCDS-ului, George Buricea este de vină. Am auzit că și la Holstebro am ratat de trei ori cu portarul când, de fapt, a fost o singură dată. Nu știu de ce fac asta. Probabil sunt oameni care nu mă suportă. Nu pot să înțeleg de ce. Într-un final, am reușit să mă obișnuiesc cu astfel de gesturi și le suport cu stoicism. În viață, e mai ușor să faci rău decât bine.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.8521 secunde