Galerie foto. Vlăduț Andrei Marin, campion național la Qwan Ki Do

1167

Articole de la același autor

În perioada 5-6 martie, la Roman, a avut loc Campionatul Național de Qwan Ki Do Copii. La competiția organizată de Ministerul Tineretului și Sportului și Federația Română de Arte Marțiale, au participat peste 490 de sportivi, cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani, de la 24 de cluburi din toată țara. Constanța a fost repre-zentată de sportivii de la Aurora 23 August, Hung Constanța și Guom Constanța. 


Au avut loc probe tehnice și de luptă, la finalul cărora sportivii de la Aurora 23 August au reușit să urce de două ori pe podium. 


La categoria 4-6 ani, proba tehnică, Vlăduț Andrei Marin a reușit să obțină medalia de aur. Proaspătul campion național este pregătit de către Daniel Constantin Avasilcăi. 


De menționat este faptul că micuții sportivi au ales să ignore decizia Ministerului Tineretului și Sportului, în care se interzicea intonarea imnul național la competițiile naționale. Aceștia au cântat imnul național, dorind astfel să arate ministerului cât sunt de valoroase și de importante simbolurile tradiționale. 


Cea de-a doua medalie a fost obținută la categoria 7-9 ani, masculin, în proba tehnică, unde Andrei Solomon a cucerit medalia de bronz. Următoarea competiție de Qwan Ki Do va avea loc la Constanța, în perioada 16-17 aprilie, și este rezervată juniorilor și seniorilor. 


"Țin să mulțumesc Primăriei 23 August, care ne susține financiar și logistic în toată activitatea noastră competițională. Fără ajutorul aces-tora, nu am fi reușit să participăm la aceste competiții", a declarat Daniel Constantin Avasilcăi, antrenor al secției de arte marțiale a clubului Aurora 23 August.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0629 secunde