GALERIE FOTO. Cupa West Side la squash și-a desemnat câștigătorii

319

Articole de la același autor

Două zile de sport, spectacol și voie bună! Așa descriu atât organizatorii, cât și participanții și spectatorii Cupei West Side la squash care a avut loc, week-end-ul trecut, pe terenurile complexului West Side din incinta Maritimo.

Turneul a reprezentat prima competiție națională a sezonului și s-a desfășurat la categoriile feminin și Divizia A masculin. Un total de 37 de jucători s-au prezentat la concurs. Divizia A masculin a reunit 27 de jucători din toate colțurile țării, în timp ce, la feminin, și-au arătat interesul 10 jucătoare.

Câștigătoare la categoria feminină a fost Carmen Blănaru, care a dispus în finală de Andreea Maioreanu, scor 3-0. Podiumul feminin a fost completat de Alexandra Iordan, care a învins-o pe Daciana Pavel, tot 3-0. Tot în trei seturi s-a încheiat și finala mare de la Divizia A masculin. Andrei Luchian l-a învins pe Cristian Stroe (3-0), în timp ce finala mică a fost mai disputată, Bogdan Petre fiind cel care și-a adjudecat locul al treilea, după ce l-a învins pe Horia Naumescu, scor 3-1.

Câștigătorii au fost recompensați cu echipament sportiv.

"A fost un concurs foarte frumos. Ne bucurăm că am putut să îl găzduim. A fost o competiție mai aprigă decât anul trecut. Jucătorii sunt din ce în ce mai bine pregătiți. Dacă privim la numărul de participanți la Divizia A, anul acesta am avut mai multe înscrieri. Sperăm ca squash-ul să devină din ce în ce mai cunoscut la Constanța și să avem mai mulți practicanți. În luna octombrie, vom organiza un campionat local", a declarat Ilie Bănică, vicepreședintele ACS Squash West Side.

La turneu au fost prezenți și președintele Federației Române de Squash, George Constantinescu, care a și participat, și antrenorul echipei naționale, Ollie Olabinri.

v v v

În perioada 24-27 septembrie, în Serbia, naționala României de squash va participa la Balcaniadă.

"Ne pregătim intens de Balcaniadă, pentru că obiectivul nostru este să ne clasăm pe același loc ca și anul trecut, pe patru. De data aceasta va fi mai greu, pentru că vor fi echipe noi, care nu au fost anul trecut, de exemplu Grecia, Slovenia. Acest concurs a fost binevenit pentru pregătirea noastră. Înainte de Balcaniadă, vom mai participa la un concurs în Brașov", a declarat George Con-stantinescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6056 secunde