Galerie FOTO. Ce spune profesorul Traian Bucovală despre dezastrul de la CSS 1

863
2

Articole de la același autor

Într-una din edițiile precedente, v-am prezent situația actuală a Clubului Sportiv Școlar nr. 1 Constanța, care zace în paragină de câțiva ani, când s-au sistat lucrările la noua sală. O construcție care a depășit termenul finalizării de foarte mult timp. Conducerea clubului a declarat că a făcut toate demersurile, însă banii întârzie să apară.

Noua sală este principalul obiectiv al directorilor de la CSS 1, dar la întrebarea când aceasta va fi gata, răspunsul te lasă fără cuvinte.

"Sala este gata în proporție de 70%, dar poate fi gata 100% în trei luni sau în trei ani, totul depinde de fonduri", a declarat Iulian Popa, directorul adjunct.

Atât directorul adjunct, cât și cel principal, Nicoleta Copoiu, au evitat un răspuns concret în ceea ce privește un viitor strălucit, așa cum era odinioară: "Atunci când mentalitatea în ceea ce privește sportul în țara noastră se va schimba", a mai spus conducerea clubului.

Referitor la dezastrul de la CSS 1, am solicitat și părerea profesorului Traian Bucovală, care a deținut ani buni funcția de director al clubului.

"Am fost pe la CSS 1 în urmă cu ceva timp și am discutat cu Iulian Popa. Era îngrijorat din cauza lucrărilor la sală, fondurile de investiție sunt dificil de obținut. Termenul a fost depășit cu mult, dar așa este când și plata întârzie. Starea de amorțeală în care se află CSS 1 este legată de faptul că nu au condițiile necesare de pregătire. E greu de finalizat activitatea unei grupe de performanță, dacă nu se realizează în condiții practice. Constanța a fost o metropolă a sportului românesc. Dacă vrei să reușești, trebuie să investești, însă sunt bani mai puțini în România, iar în sport sunt și mai puțini", a declarat pentru "Cuget Liber", profesorul Bucovală.

O altă problemă pe care o ridică profesorul emerit este cea a interesului din partea antrenorilor, interes ce a scăzut din cauza unui salariu insuficient.

"Activitatea în dome-niul sportiv este deosebită. Profesorii de la asemenea cluburi nu sunt ca și restul dascălilor de la catedră. Ei nu au week-end-uri libere, merg la competiții și, totuși, nu au nicio stimulare, nicio apreciere pentru munca pe care o depun. Profesorii nu mai vin, așa cum veneau odată, la CSS 1. Antrenorii trebuie să selecteze copiii, să îi instruiască, să îi ducă în cantonamente de pregătire, să scoată la iveală nu doar valoarea jucătorilor, ci și a lor. Asta era menirea noastră. Acum, menirea a rămas teoretică, dacă bani nu sunt, dacă nu faci cantonamente și antrenamente", a spus Traian Bucovală. 

Comentează știrea

admirator
9 decembrie 2014
va rog sa ma lamuriti si pe mine:

eu stiam ca CSS1 este cea de pe Str. Flaminda, iar CSS2 cea de pe Str. Pictor Grigorescu. S-au schimbat denumirile sau am retinut eu gresit?

EscorteDinRomania.ro
28 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8904 secunde