Fotbal / Trofeul Campionatului European a ajuns la Arena Naţională

393
Fotbal / Trofeul Campionatului European a ajuns la Arena Naţională - fotbaltrofeu-1619504821.jpg

Articole de la același autor



La Bucureşti, a avut loc primul eveniment din seria UEFA EURO 2020 - Trophy Tour, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, informează Ministerul Tineretului şi Sportului. 
Trofeul Campionatului European a ajuns în Bucureşti şi i-a fost înmânat ambasadorului Bucureşti - oraş gazdă UEFA Euro 2020, Dorinel Munteanu, după care a parcurs un traseu între mai multe edificii relevante din Bucureşti, ajungând în final la Arena Naţională.
La eveniment a participat și Eduard Novak, Ministrul Tineretului și Sportului. 
„Mai puțin de 50 de zile ne despart de startul EURO 2020. Pe 13 iunie, pe Arena Națională, unde a ajuns trofeul Campionatului European, se va disputa primul meci, în prezența a 13.000 de spectatori. Milioane de fani ai fotbalului îl vor urmări de la distanță. Este un moment istoric și o datorie de onoare pentru noi ca acest moment să se desfășoare în cele mai bune condiții, atât din punct de vedere sanitar, cât și sportiv”, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak. 






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7649 secunde