Fotbal, Liga Europa/ Rapid București - Legia Varșovia 0-1

445
Fotbal, Liga Europa/ Rapid București - Legia Varșovia 0-1 - rapid-1319149942.jpg

Articole recomandate

Rapid București a fost învinsă de Legia Varșovia cu scorul de 1-0 (0-0), care are loc joi seara, pe Arena Națională din Capitală, în Grupa C a Europa League la fotbal.

Unicul gol al partidei a fost reușit de Miroslav Radovic (72).

Legia a început mai incisiv la București și a avut prima mare ocazie în min. 7, când Coman a salvat un gol ca și făcut în fața lui Radovic.

Giuleștenii au revenit în joc și au avut două situații bune, prin Pancu (15), care a tras puțin peste poartă din lovitură liberă, și Herea (19), autorul unei acțiuni frumoase, încheiată cu ofsaid la N. Grigore.

Coman s-a remarcat și în min. 23, când a scos cu greutate șutul lui Borysiuk, de la marginea careului.

Rapid l-a pierdut pe Roman (accidentat) și nu a reușit să își creeze alte ocazii, jocul fiind destul de echilibrat. Totuși, Kuciak, fost portar al Vasluiului, a avut o intervenție bună în prelungirile primei reprize, când a respins în corner șutul lui Deac (45+1).

Rapid a evoluat mai bine după pauză, dar ocaziile au întârziat să apară. Deac a tras modest (57), în schimb oaspeții au avut situații bune de gol, prin Rybus (68) și Radovic (69). Polonezii au deschis scorul în min. 72, prin sârbul Miroslav Radovic, care a reluat cu capul lovitura liberă executată excelent de Rybus: 0-1.

Rapid a căutat egalarea, Sburlea a avut o bună ocazie (88), dar Kuciak a respins în corner, după care Filipe Teixeira a tras peste poartă (89). Ultima ocazie a giuleștenilor a fost șutul-centrare al lui Deac (90+2), reținut de Kuciak la rădăcina barei.

Legia a jucat mai bine și a obținut o victorie meritată, care o face favorită la locul doi și la calificarea în șaisprezecimile de finală.

Suporterii polonezi, câteva mii, au fost evacuați din tribune înaintea primei reprize, dar au revenit la pauză, manifestându-se zgomotos.

Rapid va juca pe 3 noiembrie partida revanșă cu Legia, la Varșovia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 21 Octombrie 2011
Stire din Sport : "Abordăm meciul doar la victorie"
Pagina a fost generata in 1.2286 secunde