Naționala feminină de fotbal a României nu a mai efectuat deplasarea în Croația, programată duminică, 29 noiembrie, dimineață, după ce au fost depistate două cazuri pozitive cu virusul SARS-CoV-2 în cadrul lotului. Este vorba despre un membru al staff-ului tehnic și o jucătoare.
Aceasta a fost testarea UEFA necesară partidei cu naționala Croației și a treia din această acțiune a lotului. În plus, întreaga delegație a efectuat testarea rapidă la intrarea în cantonamentul de la Mogoșoaia.
„Federația Română de Fotbal a luat toate măsurile care se impuneau pe durata acestei acțiuni, de la păstrarea distanței în sala de mese până la cazarea în regim single a fiecărei persoane implicate în această acțiune. Cele două persoane au fost izolate de restul echipei, urmând ca DSP să deschidă o anchetă epidemiologică”, a transmis frf.ro.
FRF a solicitat UEFA reprogramarea partidei cu naționala Croației din 1 decembrie, un răspuns în acest sens urmând a fi comunicat ulterior.
XXX
Naționala feminină de fotbal a României trebuia să susţină ultimul joc din campania de calificare la WEURO 2021, pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, împotriva Croației, în deplasare, pe stadionul Aldo Drosina din Pula.