Final de tur cu victorii pe linie pentru handbaliștii constănțeni

161
Final de tur cu victorii pe linie pentru handbaliștii constănțeni - finalturhandbal-1450026488.jpg

Articole de la același autor

HC Dobrogea Sud a adus, sâmbătă, zâmbete atât pe fețele suporterilor, cât și pe ale unor copii orfani. 


În ultimul meci din acest an, Toma și compania au demarat o campanie de strângere de jucării pentru copiii orfani din Constanța. Astfel, sâmbătă, la meciul dintre constănțeni și CSM București II, suporterii au venit cu jucării de pluș. 


"Le mulțumim suporterilor că au răspuns pozitiv la inițiativa noastră de a ajuta copiii orfani din Constanța și sperăm că ultimul meci din luna decembrie de acum încolo să devină o tradiție", a declarat Ionuț Stănescu, președintele HCDS. 


De asemenea, și fondurile strânse din vânzarea biletelor se vor duce către copiii nevoiași. 


Cât despre joc, așa cum era de așteptat, constănțenii s-au impus de o manieră categorică, scor 35-25 (17-13). 


"A fost o victorie relativ ușoară, după cum arată scorul. Jocul nu a fost unul dintre cele mai bune, dar sunt convins că echipa asta poate mult mai mult. De la înființarea echipei, nu am pierdut niciun meci și este bine că încheiem un an cu victorii pe linie", a mai adăugat Stănescu. 


Golurile gazdelor au fost marcate de Rakcevic 7, Buricea 6, Munteanu 5, Toma 5, Cutura 5, Vujadinovic 4, Săulescu 2, Angelovski 1. 


Duminică, HC Farul a jucat, în deplasare, ultima partidă din an, contra celor de la CS Vicov Bucovina. Constănțenii au dominat jocul în totalitate și au obținut o victorie care i-a pro-pulsat pe locul patru, scor 40-24 (23-14). 


"Este o victorie meritată și muncită. Nu a existat presiunea scorului, ci ne interesa mai mult faptul că trebuia să câști- găm meciul cu o diferență de 13 goluri ca să fim pe locul patru. Am încheiat partida la diferență de 16 goluri și avem și un mic avantaj. Este obiectivul pe care ni-l propusesem la final de tur și suntem bucuroși că l-am împlinit", a declarat antrenorul Eden Hairi. 


Liderul clasamentului este HC Dobrogea Sud (33 puncte), urmată de CSU Suceava (31) și Știința Bacău (28). HC Farul a acumulat 24 de puncte. 


Din actuala etapă, s-au mai disputat jocurile CSU Suceava - Poli Iași 37-19 și Știința Bacău - HC Buzău 30-15 . Meciul At-letico Alexandria - CSU Târ-goviște a fost amânat, jocul LPS Piatra Neamț - GSIP Moreni nu s-a mai disputat, oaspeții anunțând că nu pot face deplasarea. 


Returul campionatului va începe pe data de 7 februarie.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4491 secunde