Sabău, dezamăgit de jocul tinerilor fotbaliști:

"Fiecare doarme așa cum își așterne"

970
După meci, antrenorul Gloriei Bistrița, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat că este decepționat de prestațiile tinerilor jucători cărora le-a acordat credit, dar care nu dau randamentul scontat, trimițându-le, totodată, avertismentul că îi paște excluderea din lot. "Ne-am dorit să luăm un punct, dar nu a fost suficient doar să vrem. Ne trebuia altă atitudine, ambiție multă, dar, din păcate, aceasta a lipsit. Golurile le-am primit cu ușurință. Asta e, facem și noi ce putem", a spus Sabău.
Tehnicianul ardelean și-a criticat dur tinerii jucători: "Mulți dintre ei nu corespund, nu se ridică nici măcar 10 la sută la nivelul lui Coroian, ceea ce e trist. Dar, fiecare doarme așa cum își așterne. Nu toți sunt făcuți pentru performanță. Sunt dezamăgit, unii jucători nu pot mai mult și va trebui să renunț la ei".
În opinia lui Sabău, arbitrajul nu a influențat decisiv jocul, însă centralul Deaconu a acordat acel 5 la sută Farului. "Nu arbitrul ne-a făcut să pierdem meciul, dar a dat gazdelor atât cât a trebuit. Cred că este și o problemă mentală a jucătorilor mei, pentru că pierdem al doilea meci consecutiv pe final", a spus Sabău.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5674 secunde