FC Viitorul și U Craiova și-au împărțit victoriile în cele două amicale

Duminică, 07 Iunie 2020
106
Sâmbătă, la Craiova, FC Viitorul a susținut primul test după pauza cauzată de pandemia de coronavirus. Jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi au înfruntat-o pe Universitatea Craiova, partida fiind câștigată clar de Viitorul, cu scorul de 3-0.

Constănțenii au deschis scorul în minutul 21, prin Louis Munteanu, care a reluat cu capul, din 6 metri, mingea centrată perfect de George Ganea. După ocaziile irosite de Dussaut și G. Ganea, formația constănțeană a mai punctat de două ori, prin Bârnoi, în minutul 39, și din nou Louis Munteanu, în minutul 41.

Și în repriza a doua, FC Viitorul a fost în prim-plan, G. Ganea și Cosmin Matei trecând pe lângă majorarea scorului. Cu foarte mulți jucători tineri în ultimele 30 de minute, FC Viitorul a controlat în continuare partida, obținând o victorie absolut meritată.

XXX

A urmat apoi cel de-al doilea meci amical între cele două echipe, evident cu garniturile schimbate aproape complet. De această dată, gazdele s-au impus cu 2-1, toate cele trei goluri fiind extrem de spectaculoase.

După ce Căbuz a intervenit salvator la șutul lui Cicâldău, FC Viitorul a punctat pe contraatac, în minutul 6, prin Rivaldinho, care a trimis mingea plasat, la colțul lung, după o pasă a lui Gabriel Iancu. Egalarea a venit în minutul 38, atunci când Bărbuț a expediat mingea la vinclu, fără speranțe pentru Căbuz.

În repriza a doua, în minutul 65, Viitorul a marcat prin Aurelian Chițu, însă reușita atacantului constănțean a fost anulată pentru o poziție de ofsaid. Golul victoriei formației oltene a fost reușit de Bărbuț, în minutul 82, tot cu un șut imparabil, la vinclu. 




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.287 secunde