FC Viitorul joacă ultimul meci pe teren propriu din acest an

171
FC Viitorul joacă ultimul meci pe teren propriu din acest an - viitorul-1512667183.jpg

Articole de la același autor

Campioana României, FC Viitorul, va juca sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 17, pe stadionul "Central" din Ovidiu, împotriva echipei Concordia Chiajna, într-o partidă programată în cadrul etapei a XXl-a a Ligii l de fotbal. 


Echipa pregătită de Gheorghe Hagi are mare nevoie de victorie, deoarece se complică lupta pentru accederea în play-off-ul Ligii l, cu doar șase runde înainte de încheierea sezonului regulat. Cinci echipe se luptă umăr la umăr pentru a prinde ultimele trei bilete care asigură calificarea în play-off: FC Botoșani (35 p), FC Viitorul (31 p), Astra Giurgiu (31 p), Dinamo (30 p) și Poli Iași (27 p). 


De partea cealaltă, Chiajna (antrenor Ion Moldovan) "levitează" undeva la mijlocul clasamentului, fără obiective îndrăznețe: locul 10, cu 23 de puncte. 


În istoria meciurilor directe pe teren propriu, FC Viitorul este neînvinsă: două succese și patru rezultate de egalitate. 


Partida va fi transmisă în direct, pe Digi Sport 1 și Telekom Sport.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4126 secunde