FC Universitatea Craiova s-a retras din competiția Ligii a II-a

128
FC Universitatea Craiova s-a retras din competiția Ligii a II-a - craiova-1395928651.jpg

Articole de la același autor

Echipa FC Universitatea Craiova s-a retras, joi, din competiția Ligii a II-a, după disputarea a 22 de etape în ediția 2013-2014 a Seriei a II-a, a anunțat patronul grupării oltene Adrian Mititelu într-o coferință de presă, potrivit Mediafax. "Din păcate astăzi trebuie să dau o veste proastă. Nu credeam că vom ajunge aici, dar din cauza situației foarte grele cu care ne confruntăm de opt luni nu mai putem duce competiția. Nu pot să îmi mai desfășor activitatea cu o echipă hăituită în permanență de acest grup de la Primărie și care se antrenează pe niște terenuri preistorice. Nu vrem să ne batem joc de brandul Universitatea Craiova, să se bucure adversarii noștri că ne bat la scor și că ne umilesc. De aceea astăzi punem punct activității", a spus Mititelu. El a menționat că își dorește ca FC Universitatea Craiova să revină în competiție în sezonul 2014-2015 al Ligii a II-a. "Avem speranța că până în vară lucrurile se vor lămuri, iar din toamnă sper să revenim în Liga a II-a pentru că nu există niciun motiv ca noi să nu putem reveni în acest eșalon. FC Universitatea Craiova nu a murit în 2011, nu va muri nici în 2014. Jucătorii rămân sub contract, iar într-o lună sper să se aprobe planul de reorganizare din dosarul de insolvență al clubului. Eu nu voi abandona niciodată acest club până nu se va face dreptate", a precizat Adrian Mititelu. Patronul Adrian Mititelu susține că FC Universitatea Craiova a fost deposedată în mod nelegal de terenurile de antrenament și de dreptul de a-și desfășura meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Ion Oblemenco. FC Universitatea Craiova și CS Universitatea Craiova au fost primite în Liga a II-a, în urma ședinței din 14 august 2013 a Comitetului Executiv al FRF. După excluderea grupării FC Universitatea Craiova, în vara anului 2011, Adunarea Genereală a FRF a oferit în 2012 câte un loc în Liga a II-a atât clubului condus de Adrian Mititelu, conform unei hotărâri a Curții de Apel București, cât și Primăriei Craiova. Inițial, primarul Lia-Olguța Vasilescu l-a susținut pe Mititelu în disputa sa cu FRF și în încercarea de a reînscrie echipa în Liga a II-a. Văzând că Mititelu nu reușește să facă rost de banii necesari înscrierii formației în Liga a II-a, Primăria Craiova a decis să formeze o altă echipă în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova. Ulterior, finanțatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, și-a înscris în competiție gruparea pe care o conduce. Mititelu este în conflict cu edilul după ce autoritățile locale din Craiova au evacuat, la 27 iunie 2013, clubul FC Universitatea Craiova de la Stadionul Ion Oblemenco, pentru a face loc noii grupări. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2047 secunde