FC Farul, victorie cu nou-promovata CS Mioveni şi înfrângere cu Chindia

267
FC Farul, victorie cu nou-promovata CS Mioveni şi înfrângere cu Chindia - fcfarul-1625172101.jpg

Articole de la același autor

Aflată în cantonament la Poiana Braşov, FC Farul a susţinut încă două meciuri amicale.

În primul dintre ele, „marinarii” au învins, cu scorul de 1-0 (1-0), pe CS Mioveni, echipă nou-promovată în Liga I. O partidă în care managerul tehnic Gheorghe Hagi a rulat din nou aproape întreg lotul avut la dispoziţie, dar şi în aceste condiţii Farul a fost echipa aflată în permanenţă la conducerea ostilităţilor.


Artean a deschis scorul încă din minutul 3, cu o lovitură cu capul care l-a păcălit pe portarul Popescu, iar până la pauză, constănțenii au irosit alte două situaţii foarte bune prin Bodişteanu: un şut respins de portar şi o lovitură liberă de la 22 m, mingea fiind reţinută în doi timpi de Popescu.

În partea secundă, Hagi a schimbat aproape toată echipa, pe teren evoluând inclusiv mezinul Enes Sali (15 ani).

Farul a mai irosit ocazii bune, cele mai clare fiind ale lui Mălăele (şut puţin pe lângă poartă) şi Malama (bară), iar scorul final a rămas cel înregistrat după primele 45 de minute.

Farul Constanţa: Tordai, Georgescu, Larie, Dănuleasa, De Nooijer, Mălăele, Artean, Casap, Chițu, Ely, Bodişteanu. Au mai intrat: Muşat, Popescu, Grameni, Bîrzu, Dobrosavlevici, Josemi, Petre, Malama, Radaslavescu, Grosu, Buta, Dussaut, Lazăr şi Sali.

XXX

În cel de-al doilea amical disputat la Complexul Campo Verde, Farul a întâlnit Chindia Târgovişte, cedând cu scorul de 1-2 (0-1).

A fost însă un meci în care constănţenii au avut o posesie mai bună, şi-au croit multe ocazii şi au trimis mingea în bară de două ori, prin Mladen (şut violent de la 20 m) şi Grameni (şut din întoarcere de la 10 m).

Dâmboviţenii au fost mai pragmatici şi au punctat în două rânduri, prin Căpuşă (min. 34) şi Cherchez (min. 77). În minutul 88, Adrian Petre a transformat o lovitură de la 11 m, stabilind scorul final, 1-2.

Farul Constanţa: Dur-Bozoancă, Dussaut, Mladen, Dobrosavlevici, Buta, Grosu, Grameni, Josemi, Mihalcea, Andronache, Pitu. Au mai intrat: Muşat, Petre, Dănuleasa, Sali, Malama, Radaslavescu, Bîrzu, Bodişteanu, Georgescu, Mălăele, Artean.

Iată programul partidelor amicale pe care Farul le va mai susţine în stagiul montan de la Braşov:

3 iulie: Farul Constanţa - Csikszereda Miercurea Ciuc (ora 11.00);
3 iulie: Farul Constanţa - Petrolul Ploieşti (ora 17.00).

Ultimul joc de verificare înaintea noului sezon va avea loc în data de 10 iulie, pe teren propriu, de la ora 19.00, cu Cernomore Varna.

Farul va debuta în ediţia 2021/2022 a Ligii I în deplasare, cu UTA Arad, partidele etapei inaugurale fiind programate în week-end-ul 16-18 iulie, iar primul meci al echipei constănţene pe teren propriu va avea loc, în runda secundă, împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1446 secunde