FC Farul, punct important cu Delta Tulcea

2904
10
FC Farul, punct important cu Delta Tulcea - farul-1319993269.jpg

Articole de la același autor

FC Farul a reușit să obțină un punct important, sâmbătă, pe teren propriu, cu liderul Seriei I a Ligii a II-a, Delta Tulcea. A fost un meci echilibrat, încheiat până la urmă cu scorul de 0-0. În ceea ce privește arbitrajul, acesta, în multe momente, a lăsat de dorit.

În ciuda apelului făcut de conducerea clubului, foarte puțini suporteri, aproximativ 300, au fost prezenți în tribunele stadionului din strada Primăverii, la jocul Farului cu Delta.
Partida a început cu o mare ocazie de gol pentru gazde. În min. 6, în urma unei acțiuni în trei, Pătulea - Ciobanu - Paraschiv, ultimul a șutat din șase metri, din unghi, în brațele portarului Stoicescu. Au urmat și alte ocazii la poarta echipei oaspete, neconcretizate însă pe tabela de marcaj.
În repriza a doua, goalkeeper-ul Farului, Cernea, care a avut o evoluție per ansamblu foarte bună, a intervenit salvator la șutul lui Cucu (min. 52), iar cinci minute mai târziu s-a produs cea mai controversată fază a meciului. Cernea a fost salvat de bară, balonul a revenit în teren, iar arbitrul Iulian Călin a indicat lovitură de la 11 m, pe motiv că unul dintre jucătorii Farului ar fi comis henț. Ulterior, la indicația tușierului Marchidanu, centralul a schimbat decizia, semnalizând ofsaid! Spiritele s-au încins, tulcenii au protestat vehement, iar la aceeași fază, antrenorul Farului, Marian Pană, a fost trimis în tribune.
Farul putea da lovitura în min. 88, când, după o combinație de efect Pătulea - Ivanovici, ultimul a intrat în careu, dar a întârziat șutul, irosind o șansă uriașă de a păstra cele trei puncte la Constanța.
Până la final, am mai consemnat eliminarea faristului Liviu Ștefan, acesta primind al doilea cartonaș galben, și automat pe cel roșu, în min. 89. Așadar, s-a terminat 0-0, scor mulțumitor pentru ambele tabere.
FC Farul: Cernea, Dobre, Barbu, L. Ștefan, Sascău, Paraschiv (min. 67, Husein), Neagoe, Stăncioiu (min. 80, Badea), Ivanovici, Ciobanu (min. 89, Posteucă), Pătulea.

"O victorie la Buzău ne-ar readuce în grafic"
La conferința de presă de după meci, antrenorul Marian Pană a declarat: "Sunt mulțumit de evoluția jucătorilor. Este important că am obținut acest punct, care se adaugă la «zestrea» echipei. O victorie în deplasarea viitoare de la Buzău
ne-ar putea aduce înapoi în grafic. Arbitrajul ne-a supărat și pe noi și cred că și pe adversarii noștri".



Comentează știrea

4D
31 octombrie 2011
300 de spectatori la partida cu Liderul...

300 de spectatori strange Farul in Liga 2 la partida cu Liderul! Constanta are 320.000 de locuitori si un Mall atrage 30.000 de vizitatori intr-o seara... Sper ca Marcel Lica citeste randurile astea... Constanta va avea spectatori la un meci de fotbal doar daca orasul va avea un nou stadion si o echipa competitiva. Daca vom ramane cu stadionul Farul (o relicva din secolul trecut) si cu o echipa aflata la 3 puncte de retrogradarea in Liga 3 (Faru), vor veni la meciuri maxim 300 de spectatori...j

bebe
31 octombrie 2011
farul

vino si u la stadion ca sa fim 301 de spectatori si lasa plimbatul prin mall!

farul
31 octombrie 2011
stadionul e bun , echipa nu avem

ce are stadionul , e cel mai frumos din seria asta , ce au aia pe la navodari , ovidiu , snagov , mangalia , tulcea sau alte sate stadioane mai frumoase :) echipa nu avem atata tot , daca tragem la promovare venea lumea dar daca te bate si dinamo 2 si mai luam bataie si la buzau n`o sa mai vina nici aia 300 cu toate ca au fost pe putin 500 la meciul cu tulcea

rechinul cel mare
31 octombrie 2011
@4D

ce treaba are Marcel Lica? nu e el de vina ca nu da nimeni bani la Faru. iar stadionul o sa se derime singur, in 2-3 ani va ajunge o ruina.

ianis
31 octombrie 2011
eu propun altceva

haideti sa sustinem fotbalul adevarat si sa il chemam pe hagi cu viitorul pe stadionul nostru de suflet. merita, a facut ceva pentru fotbalul romanesc si are obiective marete. daca o sa mergem in continuare pe mana farului o sa ajungem sa mergem la meciuri in liga 3. hai viitorul

suporter FC Farul
31 octombrie 2011
Lasa-ne cu Viitorul

Hagi iubeste Steaua, daca el era farist investea bani in FC Farul Constanta, nu in CS Ovidiu (actualmente FC Viitorul Constanta. El a investit in FC Viitorul Constanta, doar ca sa se aproprie mai mult de echipa sa de suflet FC Steaua Bucuresti. Cei care au vazut filmul "Blonda de la Drept" stiu ceea ce vorbesc, asa ca lasa-ti-ne cu tentativa lui Hagi de a juca gratis pe un stadion de 91 de ani, fiindca el este stelist, sa isi mute echipa si academia pe Ghencea !!!

cunoscator
31 octombrie 2011
pt suporter

si giani nedelcu cat de farist este domnule? a crezut ca da lovitura daca preia farul, ca vine primaria si cjc si baga milioane de euro, asa cum face la handbal si voley iar el se freaca pe burta. iata ca nu e asa.ar trebui sa sustin pe oricine care ar putea sa redea constantei o echipa de glorie si nu una care se zbate sa traiasca in liga 2. daca asta vreti, atunci inseamna ca va meritati unii pe altii, cei 300 de suporteri cat veniti la stadion

cunoscator
31 octombrie 2011
apropo

eu sunt dinamovist in general, insa daca ar exista o echipa in liga 1 din contanta atunci as fi fanul acelei echipe pentru ca sunt patriot si sustin performanta locala. acum nu am ce sa sustin la constanta

RECHIN ADEVARAT
31 octombrie 2011
doar ptr cativa, care poate inteleg...

de fiecare data cand intru pe aici rad de ma prapadesc cand vad comentarii ale unor copii loviti in freza...unde vad oamenii astia fotbal adevarat la hibrizii de ovidiu??? nu zic ca Farul joaca ceva deosebit...dar echipa trebuie sustinuta, pentru ca este adevarata echipa a CONSTANTEI!! Dar ce asteptari putem sa avem cand orasul asta e plin de curve...FORZA FARUL LANGA TINE MEREU!

Cafe concert
31 octombrie 2011
RECHIN ADEVARAT

orice s-ar spune, viitorul joaca mult mai bine ca farul===== Viitorul are lot are jucatori Cristocea, Pacuraru, Larie si are portar nu panarama de Cernea de 50 de ani. =constanta nu merita sa aiba echipa in Divizia A pt ca nimeni nu e interesat de fotbal.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2269 secunde