FC Farul, învinsă în deplasarea de la Otopeni

1605
6
FC Farul, învinsă în deplasarea de la Otopeni - farul-1315166415.jpg

Articole de la același autor

FC Farul încă n-a reușit să câștige vreun meci în actuala ediție de campionat. Sâmbătă, "marinarii" au fost învinși, scor 2-4 (1-3), în deplasare, de CS Otopeni, într-o partidă contând pentru etapa a treia a Ligii a II-a la fotbal, Seria I.

Farul a făcut o primă repriză cu mult sub așteptări la Otopeni. Nu trecuseră decât patru minute și Cernea încasa primul gol de la Neagoie, după o ezitare a apărătorilor. Gazdele și-au mărit avantajul în min. 17 (șut imparabil al aceluiași Neagoie, la vinclu), apoi Pătulea a reaprins flacăra speranței, în min. 21, când a înscris cu capul, din marginea careului mic. Din păcate, până la pauză, tot Otopeniul a marcat, în min. 36, prin Serediuc.
La reluare, Farul s-a apropiat la 2-3, după reușita lui Ciobanu, din min. 56, a alergat după egalare, dar golul a venit tot în poarta lui Cernea, Manea stabilind scorul final, 4-2 pentru Otopeni, în min. 71.
Antrenorul Marian Pană a folosit următoarea formulă de echipă: Cernea, L. Dobre (min. 46, Gh. Badea), L. Ștefan (cpt.) (min. 46, Stegaru), Posteucă, V. Sandu (min. 46, Al. Paraschiv), Nițescu, V. Florea, Buzea, Ivanovici, Pătulea, Ciobanu.
Așadar, Farul rămâne fără victorie în actuala stagiune și s-a cantonat în subsolul ierarhiei, declarațiile vizavi de promovare fiind, cel puțin la ora actuală, o "glumă bună".

Site-ul Liga2.ro informează că, la meciul de la Otopeni, gruparea constănțeană s-a remarcat prin câteva… stângăcii administrative.
Cel mai bun jucător al Farului, Adrian Pătulea, a purtat tricoul cu numărul 19 și un șort cu numărul 8. De asemenea, la începutul reprizei a doua, una dintre schimbările efectuate de Pană a creat clipe de uluială în tribune. A fost introdus Gheorghe Badea, cel care fusese trecut pe foaia de joc cu numărul 15. În momentul în care a intrat pe teren, acesta a îmbrăcat tricoul cu numărul 14, care nu se regăsea pe niciun document la startul partidei. Din discuțiile ulterioare, a reieșit că, în pauza meciului, tricoul lui Badea s-a rupt, nu se știe în ce condiții, și astfel fotbalistul a fost nevoit să joace cu echipamentul unui alt coleg!
Nu în ultimul rând, ciudată și riscantă decizia antrenorului Farului, care, profund nemulțumit de jocul echipei din prima repriză, a efectuat toate cele trei modificări posibile chiar în min. 46.



Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

DINAMO
5 septembrie 2011
derbedei

la asa suporteri asa echipa. derbedeii din galerie asta merita. farul o sa retrogradeze si o sa dau chindie ca va ducti in Liga 3.

blaziny
5 septembrie 2011
haha dinamo macar joaca degeaba in liga 1 ..retardo

ce sa mai spunem acum?, poate pana o sa plece mai rpd. anu trecut am facut treaba mai buna cu niste jucatori mai slabi decat astia de acum, anu asta am avut cantonamente degeaba

Alex
5 septembrie 2011
Farul

In nici un ziar nu am vazut nici o declaratie a acestui asa-zis antrenor si anume Pana Marian.Este cea mai slaba echipa de fotbal vazuta vreodata aceasta a Farului de acum.Nu am crezut ca exista vreo echipa de fotbal in lumea asta care sa nu poata sa lege 2 pase si sa bubuie mingiile in asa hal cum o face Farul din ziua de azi sub conducerea acestui asa-zis antrenor plus ca, nici portar nu avem, nu ar iesi cernea asta la vreo centrare nici daca este amenintat cu arma.Rusine echipei Faru care nu are nici o treaba cu fotbalul la ora asta si este mai aproape de desfiintare decat de promovare cum se bat in piept minciunile astea de conducatori ai clubului.

blaziny
5 septembrie 2011
are dreptate ALEX

CEL MAI SLAB ANTRENOR EVER!

Djalminha
5 septembrie 2011
@S.Mihalache

Ce ziarist sportiv esti tu ,cand preiei articole din alte ziare?.Observatiile celui de pe site-ul Liga2.ro sunt un pic rautacioase.Cele legate de nr de joc nu sunt primele si speram ca sa vada aceeasi problema si la meciul cu Viitorul.Tu nici macar nu vii la meciurile Farului si iti dai si cu parerea.Stiu ca sunteti formatori de opinii dar fiti si un pic subiectivi .Cel de la Liga2.ro nu a vazut la meciul de la Otopeni si prestatia arbitrei de tuse Mihaela Gomoseanu(parca asa se numea individa).In rest sa auzim numai de bine si scrie ceea ce vezi nu ce auzi......

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5376 secunde