Constanța, șanse minime de a intra, anul acesta, în bătălia pentru titlul național la rugby

Farul suferă în tăcere și încă își mai așteaptă vedetele

3269
18
Farul suferă în tăcere și încă își mai așteaptă vedetele - cbdbd173d97fabe53722b6edef0d0fdd.jpg
Tăcerea suspectă din jurul echipei de rugby RCJ Farul, din lunile de iarnă, nu prevestea nimic bun. Anul 2010 găsește trupa "marinarilor" mult slăbită și, cel mai probabil, Constanța nu va mai conta în bătălia pentru titlul național. După ce, în sezonul trecut, reușise "performanța" de a se clasa pe locul patru din - practic - patru echipe, RCJ Farul a intrat într-un con de umbră, eclipsată fiind de rezultatele de la handbal și volei. Deși ne așteptam ca acest eșec să fie analizat cu atenție și să fie luate măsurile cuvenite, acest lucru nu s-a întâmplat. Conducătorii grupării constănțene au tăcut mâlc, nu și-au dat demisia de onoare și au anunțat, într-un final, că, pentru ediția 2010 de campionat, au o altă strategie, bazată pe promovarea jucătorilor tineri. Astfel, la primul turneu amical al anului, Memorialul "Eroii Revoluției", Farul s-a prezentat la București cu un lot modificat major față de cel folosit în 2009, iar clasarea pe locul trei poate fi considerată onorabilă, mai ales că, la antrenamentele susținute cu doar câteva zile înainte de concurs, veniseră doar 7-8 jucători. Conform site-ului rugby.ro, unii dintre sportivii Farului au fost aduși direct la turneu, chiar din Republica Moldova! Mai mult, antrenorul neo-zeelandez Bruce Hodder a lipsit de la Memorial, echipa constănțeană fiind dirijată de pe margine de fostul inter-național Adrian Tinca. Problemele Farului nu se opresc aici. Se pare că gruparea din str. Primăverii l-a pierdut definitiv pe talonerul gruzin Natriashvili și încă îl mai așteaptă pe namibianul Janties, iar Makapelu și Aoina, jucători care au marcat puncte prețioase sezonul trecut, sunt și ei pe lista incertitudinilor. Pentru "marinari, câștigul acestui turneu a fost Cătălin Nicolae, excelent coordonator de joc, șuteur perfect, marcator complet - eseu, penalități, transformare, dropgol. Naționala se pregătește pentru meciul cu Georgia Reprezentativa de rugby a României s-a reunit, la începutul săptămânii, la București, în vederea meciului de sâmbătă, 13 martie, cu Georgia, din cadrul penultimei etape a Cupei Europene a Națiunilor. Selecționerul Serge Lairle are motive de îngrijorare, pentru că doi dintre jucătorii de bază, Valentin Calafeteanu și Alexandru Manta, vor rata duelul cu gruzinii, din pricina unor accidentări. Arbitrat de irlandezul Simon McDowell, meciul România - Georgia se va juca sâmbătă, de la ora 14.00, în direct la TVR 2, pe stadionul "Arcul de Triumf", iar de rezultatul său poate depinde, în bună măsură, prezența "stejarilor" la Cupa Mondială din Noua Zeelandă 2011. Pentru a mai spera la locul trei, care permite accesul în recalificări, românii sunt obligați să câștige fie partida cu Georgia, fie restanța cu Spania, din 27 martie, însă, obligatoriu, au nevoie de victorie în Portugalia, pe 20 martie, în ultima etapă. Tot sâmbătă, se va mai disputa un meci din CEN, Spania - Portugalia. Clasamentul la zi: 1. Georgia (23 puncte), 2. Rusia (21 p), 3. Portugalia (17 p), 4. România (14 p), 5. Spania (9 p), 6. Germania (8 p).

Comentează știrea

18 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
tqzfdetwpuy
15 octombrie 2012
YqHAmWWnMGEV

vWY7Lv iqqexruxwclv, [url=http://wcqfsndewlhf.com/]wcqfsndewlhf[/url], [link=http://gbqelsulbctl.com/]gbqelsulbctl[/link], http://wgyuxmaugixo.com/

acheter cialis generique en france
30 octombrie 2012
KtzpJaadMRlDJt

fgmjvaxi, espana cialis, [url="http://abingenieriaygestion.com"]espana cialis[/url], http://abingenieriaygestion.com espana cialis, phwdmpye, viagra ou acheter, [url="http://canamrally.com"]viagra ou acheter[/url], http://canamrally.com viagra ou acheter, fquuzbbq, viagra virosta, [url="http://karjalaiset.com"]viagra virosta[/url], http://karjalaiset.com viagra virosta, wfxweqbb, livraison rapide cialis, [url="http://nigeljames.com"]livraison rapide cialis[/url], http://nigeljames.com livraison rapide cialis, bcabyrac,

pas cher cialis
31 octombrie 2012
ToFlYjitRIAvQZ

zfxqjujk, vente viagra sans ordonnance, [url="http://surfatjob.com"]vente viagra sans ordonnance[/url], http://surfatjob.com vente viagra sans ordonnance, mvuudqmn, farmacia cialis, [url="http://abingenieriaygestion.com"]farmacia cialis[/url], http://abingenieriaygestion.com farmacia cialis, virtyxri, sildenafil 50 mg, [url="http://alfonsoaguirre.com"]sildenafil 50 mg[/url], http://alfonsoaguirre.com sildenafil 50 mg, yvmsnnlg, cialis generique sildenafil, [url="http://qualitykitchensdirect.net"]cialis generique sildenafil[/url], http://qualitykitchensdirect.net cialis generique sildenafil, sscneulz,

viagra hinta
31 octombrie 2012
GNEojPpNCTEyOzec

cvnbngtv, cialis acheter, [url="http://nigeljames.com"]cialis acheter[/url], http://nigeljames.com cialis acheter, lyvyyizk, viagra hinta apteekki, [url="http://russianetworks.net"]viagra hinta apteekki[/url], http://russianetworks.net viagra hinta apteekki, ichcpsuv, cialis 20mg, [url="http://qualitykitchensdirect.net"]cialis 20mg[/url], http://qualitykitchensdirect.net cialis 20mg, mptzlsia,

viaagra netistĂƒÂ¤
31 octombrie 2012
WqyZagdIGOukpRFHJ

nzroyfyb, viagra pharmacie france, [url="http://surfatjob.com"]viagra pharmacie france[/url], http://surfatjob.com viagra pharmacie france, ymqvdfge, cialis en espaĂƒÂ±ol, [url="http://abingenieriaygestion.com"]cialis en espaĂƒÂ±ol[/url], http://abingenieriaygestion.com cialis en espaĂƒÂ±ol, bjipzfbp, cialis, [url="http://karjalaiset.com"]cialis[/url], http://karjalaiset.com cialis, uzwuiglp, cialis sur internet, [url="http://nigeljames.com"]cialis sur internet[/url], http://nigeljames.com cialis sur internet, besyxyih,

cialis comprar online
15 noiembrie 2012
OMjXAxBqiMmQsdYI

iskxofkv, original cialis, [url="http://abingenieriaygestion.com"]original cialis[/url], http://abingenieriaygestion.com original cialis, wcnpopvu, sildenafil precios, [url="http://alfonsoaguirre.com"]sildenafil precios[/url], http://alfonsoaguirre.com sildenafil precios, hgnodydk, vente cialis sans ordonnance, [url="http://qualitykitchensdirect.net"]vente cialis sans ordonnance[/url], http://qualitykitchensdirect.net vente cialis sans ordonnance, xdsubkzw,

viagra salg
16 noiembrie 2012
osPdAantxFIUwIiS

olcpzvak, viagra, [url="http://australianinnovation.com"]viagra[/url], http://australianinnovation.com viagra, jizrwxie, KĂƒÂ¸b Viagra, [url="http://audiovisjon.com"]KĂƒÂ¸b Viagra[/url], http://audiovisjon.com KĂƒÂ¸b Viagra, brxepcsj, venta de sildenafil, [url="http://adscrunch.com"]venta de sildenafil[/url], http://adscrunch.com venta de sildenafil, vrodqnsy, cialis, [url="http://arminsheibani.com"]cialis[/url], http://arminsheibani.com cialis, qkycdnof,

viagra prezzi
16 noiembrie 2012
mnpisXvUYzXTpCh

yzgovskt, come comprare viagra, [url="http://rome-limousine-airport.com"]come comprare viagra[/url], http://rome-limousine-airport.com come comprare viagra, aflsdont, Italia viagra, [url="http://saesrl.com"]Italia viagra[/url], http://saesrl.com Italia viagra, pmciyojx, cialis, [url="http://arminsheibani.com"]cialis[/url], http://arminsheibani.com cialis, gwfvsyvk,

UliRhpeR
26 ianuarie 2014
KkrWVPxPSZvGdCUKdh

Thus, any salaried person can avail the very important to narrowing the results that the internet browser will return., instant payday loans bad credit timely money for emergency, [url=http://www.gfdpaydayloans.co.uk/]instant payday loans bad credit timely money for emergency[/url], 20480,

MJySGvFbFaHFyzKrj
27 ianuarie 2014
nQlylFRFJpsEvRhHbVv

JEhehl geckzwhekgvs, [url=http://drhmaxdzcboc.com/]drhmaxdzcboc[/url], [link=http://qjaylrbemtez.com/]qjaylrbemtez[/link], http://xxnicnfmetny.com/

18 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2455 secunde