Farul l-a pus antrenor pe Ștefan Stoica, iar manager general pe Vicențiu Iorgulescu

2759
Farul l-a pus antrenor pe Ștefan Stoica, iar manager general pe Vicențiu Iorgulescu - a3e6a9e346fa7f3b45db2c2a5c9ab799.jpg

Articole de la același autor

Ultima dată la prim-divizionara Internațional Curtea de Argeș, "Mourinho" a căzut ieri de acord cu gruparea constănțeană pentru un contract până la finele campionatului, înțelegerea urmând a fi prelungită pe încă un sezon, dacă echipa va promova. Totodată, "marinarii" au adus și în conducere o persoană cunoscută, fostul director sportiv de la FC Național.

În urma demisiei lui Marius Șumudică, cu trei etape înaintea încheierii turului Ligii a II-a, FC Farul a sondat mai multe piste pentru desemnarea noului antrenor principal. Cum oficialii "marinarilor" nu au reușit înscăunarea altui tehnician încă din runda a 15-a, s-a optat pentru soluția Gică Butoiu interimar, până la finele anului, urmând ca apoi să vină alt antrenor.
În vizorul constănțenilor s-au aflat nume precum Hagi, Sorin Cârțu, Florin Marin, Petre Grigoraș, Eugen Neagoe sau Ștefan Stoica, oficialii Farului oprindu-se în final asupra ultimului, cu care, ieri, la București, s-au înțeles pentru un contract până la finele campionatului, cu drept de prelungire pe încă un sezon, în caz de îndeplinire a obiectivului, promovarea în Liga 1.
După încheierea discuțiilor, Sevastian Iovănescu, președintele executiv al Farului, a anunțat că "Mourinho" îi va avea secunzi la Farul pe Vasile Mănăilă, ajutorul său de la ultimele echipe pe care le-a antrenat, și pe Gică Butoiu, ambii foști fariști, în vreme ce antrenor de portari va fi Valentin Covaciu, un bucureștean, care a fost goal-keeper la Hunedoara. Totodată, Stoica va veni și cu un preparator fizic.
După cum a declarat, aseară, pentru "Cuget Liber", patronul Farului, Giani Nedelcu, și staff-ul de conducere al grupării constăn-țene s-a întărit, cu fratele lui Gino Iorgulescu, Vicențiu Iorgulescu, fost director sportiv la FC Național. "Vicențiu a fost numit astăzi (n.n. - ieri), urmând să se prezinte la club pe 4 ianuarie 2010", a completat Nedelcu. În același timp, Robert Avramescu a fost oficializat în funcția de vicepreședinte, post în care până acum a activat ca interimar.

"Am făcut o alegere foarte bună"
"Am avut mai multe variante pentru postul de antrenor, dar cred că am făcut o alegere foarte bună. În ce privește campania de achiziții, așteptăm propunerile noului tehnician", a declarat Giani Nedelcu.
"Consider că putem accede imediat în Liga 1. Lotul este valoros, îl cunosc destul de bine. Șansele de promovare sunt reale, având în vedere și că, la finele turului, ocupăm locul trei, la mică distanță de primele două poziții care duc în primul eșalon. Vin cu inima deschisă la Farul, echipă care m-a contactat la doar două ore după ce am fost demis, nedrept după părerea mea, de la Internațional. Sunt dispus să muncesc de dimineață până seara. Voi încerca să imprim echipei un stil ofensiv, dar în primul rând vor conta rezultatele, pentru că doar ele ne vor duce în prima ligă. Este păcat ca un oraș așa de mare precum Constanța să nu aibă echipă în Liga 1", a spus și "Mourinho".
"Sunt bucuros că l-am luat pe Ștefan Stoica. E un antrenor experimentat, a antrenat U Craiova, Gloria Buzău și Internațional Curtea de Argeș (cu care a și promovat în Liga 1), și a fost secund la echipe precum Steaua și Omonia Nicosia. L-am văzut dornic de muncă și cu dorință de afirmare", ne-a spus Iovănescu.

Reunire mai devreme
În vârstă de 42 de ani (este născut pe 23 iunie 1967, la Negoiești - Dolj), Ștefan Stoica a evoluat, ca atacant, la Universitatea Craiova (șase sezoane), cu care a luat un titlu, în sezonul 1990/1991, Larissa, Veria (în Grecia), Steaua și Electroputere Craiova. Ca antrenor, a lucrat la Omonia Nicosia (secund al lui Ioan Andone), Steaua (secund al lui Oleg Protasov), U Craiova, Gloria Buzău și, ultima dată, Internațional Curtea de Argeș, cu care a promovat în prima ligă în vara acestui an.
În discuțiile pe care le-a avut ieri cu oficialii Farului, Ștefan Stoica și-a exprimat dorința ca reunirea lotului să se facă mai devreme, pe 11 ianuarie 2010, față de 15 ianuarie, cum se stabilise inițial. "Încercăm să schimbăm data din 15 în 11, când să se prezinte la lot jucătorii din țară, urmând ca străinii să sosească ulterior, cum au biletele de avion", a detaliat Iovănescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4159 secunde