Extrema Ionuț Nistor: „Mă bucur că revin la echipa națională“

213
Extrema Ionuț Nistor: „Mă bucur că revin la echipa națională“ - handbal-1610295028.jpg

Articole de la același autor

Anul 2021 a început cu o convocare neașteptată pentru handbalistul Ionuț Nistor, de la HC Dobrogea Sud, care se pregătește în aceste zile cu lotul național de seniori al României, la București. Selecționerul Rareș Fortuneanu l-a chemat pe jucătorul Constanței în cantonamentul de la Sala Polivalentă, unde se află alți doi „delfini”, portarii Ionuț Iancu și Daniel Vasile.

„După ce am petrecut sărbătorile acasă, la Buftea, pe 4 ianuarie am primit telefon să mă prezint la lot. Am plecat pe fugă la Constanța, mi-am făcut bagajele și am ajuns la București.

Mă bucur că revin la națională, după un an. Ultima dată am fost chemat tot de Rareș Fortuneanu, chiar la prima sa acțiune ca selecționer. E super-OK. Se vede că e plecat de mult timp afară, antrenamentele sunt foarte bune.

Din păcate, meciurile amicale programate cu Elveția și turneul din Slovacia, unde trebuia să plecăm marți, se anulează, din cauza pandemiei Covid-19. Jucăm meciuri de verificare cu naționala de tineret“, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, Ionuț Nistor.

Nistor l-a înlocuit pe Thalmaier, care a fost confirmat cu Covid-19, și face pereche în extrema dreaptă cu Gabi Bujor. Ceilalți handbaliști convocați pentru această acțiune sunt: Iancu, Vasile, Stănescu - portari, Grigoraș, Ungureanu - interi dreapta, Fenici, Căbuz, Buzle - centri, Botea, Csepreghi, Dedu - interi stânga, Csog, Roșu - extreme stânga, Dimitriu, Szasz - pivoți.

Dacă naționala României va juca abia în martie „dubla“ cu Kosovo din preliminariile EURO 2022, celelalte două adversare din Grupa a 8-a, Muntenegru și Suedia, sunt și ele obligate să-și reprogrameze meciurile din 5 și 9 ianuarie, anulate din cauza depistării unor cazuri Covid-19 în tabăra nordicilor. Pivotul Nebojsa Simovic, de la HC Dobrogea Sud, ar putea reveni astfel mai devreme la Constanța. În preliminarii a evoluat, în schimb, Onur Ersin, centrul Dobrogei Sud fiind în teren la cele două înfrângeri ale Turciei în fața Poloniei.

XXX

Tricolorii vor continua pregătirea fizică și tehnico-tactică la București, așa că Nistor, Iancu și Vasile nu vor reveni la Constanța mai devreme de 14 ianuarie. Reunirea lotului este programată pentru luni, 11 ianuarie, la ora 18.00, în Sala Sporturilor. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.616 secunde