€ 4.6599
£ 5.3479
$ 4.1469

Mai multe ştiri online:

Eveniment unic în lumea sportivilor din Europa. Sute de participanți, la Maratonul Nisipului din Mamaia

Ştire online publicată Joi, 12 Martie 2015. Autor: Sorin MIHALACHE
Maratonul Nisipului, singurul maraton din Europa care se desfășoară pe nisip, va avea loc, pe 29 martie, în stațiunea Mamaia.  Până la ora actuală, aproximativ 300 de sportivi s-au înscris la inedita cursă de la malul mării, dintre care mulți atleți străini, din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Italia, Rusia, Republica Moldova, Nigeria, Coreea de Sud și Camerun. 


Evenimentul, ajuns la a doua ediție, este organizat de Asociația Sportivă SanaSport, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, Primăria Constanța, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și Radio Constanța. 


Maratonul Nisipului se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, incluzând trei probe competitive (maraton, semimaraton și cursa de 10 km) și cursa Family Run (aproximativ 1 km), care are menirea de a-i aduce mai aproape de sport atât pe părinți, cât mai ales pe copiii acestora. 


Sponsorii evenimentului au pregătit atât pentru participanții la cursa Family Run, cât și pentru cei înscriși la cele trei probe competitive, premii substanțiale în bani, echipamente sportive și alte premii surpriză. Valoarea totală a premiilor în bani ajunge la aproximativ 20.000 de lei, iar cei interesați se mai pot înscrie online la una din probe până cel târziu duminică, 22 martie, pe site-ul oficial, www.maratonulnisipului.ro. Înscrieri se mai pot efectua și în cadrul SANAEXPO, care se va desfășura în Centrul Comercial Maritimo Shopping Center, în zilele de 27 și 28 martie, între orele 10.00 și 22.00, de unde se vor putea prelua kiturile de concurs. 


„Datorită unicității lui, Maratonul Nisipului reprezintă, pe lângă un eveniment sportiv care a mobilizat comunitatea sportivilor internaționali, și un mijloc inedit de promovare a litoralului românesc la nivel internațional. Ne bucurăm foarte mult că și în acest an s-au înscris foarte mulți sportivi străini și ne dorim ca, de la an la an, să aducem pe litoralul românesc din ce în ce mai mulți pasionați ai sportului. Am făcut primii pași, iar comuni-tatea internațională a sportivilor a aflat de noi și ne respectă, ceea ce este extrem de important pentru România”, a declarat președintele Asociației Sportive SanaSport, Daniel Antonaru. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7684 secunde