Eliza Samara începe lupta pentru medalia mondială

170
Eliza Samara începe lupta pentru medalia mondială - eliza-1508945718.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea de tenis de masă Elizabeta Samara a ajuns în Markham (Canada), acolo unde are loc, în intervalul 27-29 oc-tombrie, o nouă ediție a Campionatului Mondial individual de seniori.

Constănțeanca este însoțită de antrenorul lotului național feminin și al CS Farul Constanța, Viorel Filimon, și face parte din grupul select al celor 20 de sportive eligibile pentru a lua parte la acest eveniment. Actualmente legitimată la CSA Steaua București, Eliza Samara este a doua cea mai bine clasată jucătoare a ierarhiei europene și nu a avut emoții în a prinde unul din cele cinci locuri atribuite bătrânului continent.

"Competiția este extrem de aprigă, fiind prezente cele mai bune sportive din lume. Dacă Eliza va fi concentrată 100%, va putea ataca medaliile. Va fi foarte greu, pentru acest lucru trebuie să joace perfect", a declarat Viorel Filimon.

v v v

Speranța tenisului de masă românesc, constănțeana Elena Zaharia, a câștigat medalia de bronz alături de echipa Europei la ITTF World Cadet Challenge, ce a avut loc la Suva (Fiji). Sportiva de 12 ani și-a condus perfect echipa în drumul către podium, fiind lăudată de experții ITTF (International Tenis Table Federation).

În meciul pentru locul trei, Europa a dispus de America Latină, scor 3-0. Competiția a fost câștigată de Asia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 10 Octombrie 2017
Stire din Sport : CS Top Start TT și CS Farul, pe podium
Pagina a fost generata in 0.4958 secunde