FC Farul - Nottingham Forest 2-1, în meci de pregătire

Elio Wilson, primul gol în tricoul Farului

730
1
FC Farul a rămas neînvinsă și după disputarea celui de-al cincilea meci amical susținut în cadrul stagiului din Austria. Vineri, "rechinii" au înfruntat pe Nottingham Forest, reușind să se impună la limită, scor 2-1.

Partida s-a disputat pe stadionul Centrului Olimpic de la Obercrow și a început într-o notă de dominare a constănțenilor. Chiar dacă și-au creat mai multe ocazii la poarta britanicilor, fariștii nu au reușit să și marcheze, tabela indicând, la pauză, 0-0.
"În prima repriză, am intrat puțin în jocul lor, bazat pe angajament fizic, forță și duel aerian. În cea de-a doua parte a întâlnirii, am schimbat registrul, am pus mingea jos, am pasat la firul ierbii și i-am doborât", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul principal al Farului, Con-stantin Gache.
Daniel Florea a înscris primul, în min. 52, pentru ca portughezul Elio Wilson, aflat la primul gol în tricoul Farului, să mărească diferența, în min. 72. Deși evoluează în liga a treia engleză, Nottingham Forest nu a depus armele și, în secvențele de prelungire, profitând și de relaxarea defensivei constănțene, a marcat golul de onoare.
Antrenorii Constantin Gache, Cristian Cămui și Cristian Mustacă au folosit următoarea formulă: Stanca (90 de minute între buturi), Băcilă, Gheară, Larie, Maxim, Liviu Mihai II, Ben Teekloh, Păcuraru, Otvoș, Disney, Ciobanu. În repriza secundă, au mai intrat D. Florea, Pătrașcu, Elio Wilson și Fl. Neaga.
"În mare, echipa este conturată. Sunt mulțumit, toți jucătorii m-au im-presionat, au arătat că au potențial și că ne putem baza pe ei în campionatul ce se apropie. Consider că am câștigat mult, mai ales la capitolul atitudine", a precizat Gache.

Sâmbătă, ultimul test, cu nemții de la Furth
Fotbaliștii Farului își doresc să încheie cantonamentul de la Kremsmunster cu șase victorii din șase posibile. "Rechinii" susțin, sâmbătă, de la ora 17.00, la Passau, ultimul meci amical al acestei perioade de pregătire. Adversară este echipa Furth, team clasat pe o poziție superioară în ultima ediție a ligii secunde germane.
Formația lui Gache revine la Con-stanța duminică noaptea. Drumul din Austria până la Budapesta (Ungaria) va fi parcurs cu autocarul, iar de acolo, constănțenii vor călători cu avionul.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
6 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3831 secunde