Elena Zaharia și-a "distrus" adversarele la Top 10 Europa

374
Elena Zaharia și-a

Articole de la același autor

Tenisul de masă juvenil din Constanța are motive serioase de mândrie. În perioada 4-6 octombrie, Elena Zaharia a participat la Top 10 Europa, acolo unde cei mai buni juniori de pe continent dispută câte nouă meciuri în proba de simplu la juniori 1 feminin și masculin și juniori 2 feminin și masculin. 


Competiția a avut loc în Olanda, la Noordwijk, iar Elena Zaharia a înregistrat 18 puncte, reușind să câștige toate cele nouă partide pe care le-a disputat. Sportiva de la malul mării a urcat, astfel, pe prima treaptă a podiumului și a cucerit medalia de aur.


Iată meciurile și rezultatele înregistrate de Elena Zaharia la acest turneu: 4-0 (11-3, 11-3, 11-7, 11-3) cu Anna Peters, 4-1 (11-7, 12-10, 11-8, 9-11, 11-9) cu Alina Zavarykina, 4-0 (11-6, 11-5, 11-3, 11-3) cu Malamatenia Papadimitriou, 4-1 (9-11, 11-8, 11-4, 11-8, 11-5) cu Helena Sommerova, 4-1 (11-3, 6-11, 17-15, 11-3, 11-8) cu Naomi Pranjkovic, 4-1 (8-11, 11-9, 11-5, 11-7, 11-8) cu Annett Kaufmann, 4-1 (11-8, 11-8, 11-6, 10-12, 11-4) cu Dorottya Tolgyes, 4-0 (11-9, 11-6, 12-10, 11-8) cu Hana Arapovic și 4-0 (11-5, 11-5, 11-8, 11-7) cu Vlada Voronina. 


Elena Zaharia nu este singura jucătoare din România care a cucerit o medalie la Top 10 Europa. Pe prima treaptă a podiumului a urcat și bistrițeanca Tania Plăian, în timp ce, în întrecerea masculină, Darius Movileanu a cucerit aurul, iar Iulian Chiriță - argintul. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9468 secunde