Spiritul olimpic, mai tare la concurs decât carnetul de partid

Elena Frîncu a câștigat șefia Direcției Județene de Sport și Tineret

847
1
Elena Frîncu a câștigat șefia Direcției Județene de Sport și Tineret - 6d08a73a3d259364297f62a85f0622e6.jpg
Concursul pentru funcția de director executiv al Direcției pentru Sport și Tineret Constanța s-a încheiat cu victoria Elenei Frîncu. Unii ar spune că rezultatul era previzibil, alții îl cataloghează drept un succes mare al spiritului olimpic în bătălia cu politicul.

Comasarea celor două instituții, Direcția Județeană pentru Sport, respectiv Direcția Județeană pentru Tineret Constanța, a generat o aprigă bătălie pentru funcția de director al noului for, combatante fiind Elena Frîncu, fostă vicecampioană mondială de handbal, reprezentanta secțiunii Sport, și Cristina Brînzoi, reprezentanta secțiunii Tineret, recomandată în special de carnetul de partid.
Săptămâna aceasta, lucrurile s-au lămurit. Elena Frîncu a câștigat concursul organizat la București și se menține la conducerea celei mai importante Direcții pentru Sport și Tineret din România.
"Vreau să precizez, din start, câteva aspecte. Cristina Brînzoi, căreia i-am respectat decizia de a intra în competiție, a plecat din Constanța cu documentația pregătită pentru ambele poziții, de director plin și director adjunct. La București, în fața comisiei, i s-a cerut, însă, să-și exprime clar opțiunea și a aplicat pentru adjunct. Mă onorează faptul că a recunoscut că nu poate coordona activitatea de sport a județului Constanța", a declarat, în exclusivitate pentru "Cuget Liber", Elena Frîncu.

O victorie ca-n vremurile de glorie
Fosta vicecampioană mondială a comparat concursul de la București cu o competiție sportivă de nivelul ligii europene.
"M-am simțit ca în vremurile în care jucam handbal de mare performanță. A fost o întrecere precum în Liga Campionilor, transparentă, supravegheată atent de comisia de evaluare profesională pe care a numit-o cuplul Daniel Funeriu / Doina Melinte (n.r. - ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, respectiv președinte al Agenției Naționale pentru Sport și Tineret), coordonată de Corvin Nedelcu (n.r. - secretar general ANST) și Marian Niculescu (n.r. - secretar general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici; președinte al comisiei). La concurs, a contat numai pregătirea profesională, iar acest lucru a fost în avantajul meu", a spus Elena Frîncu.
Șefa DJST Constanța a ținut să le mulțumească, prin intermediul ziarului nostru, celor care au susținut-o în această campanie.
"Sunt fericită și le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine. Și n-au fost puțini. Din contră, am avut suport din partea sportului constănțean, a administrației sportive și locale, a mediului de afaceri. Este un semn bun al modernizării administrației, dar și pentru speranța tinerilor, aceea că, atunci când ești bine pregătit, poți ocupa o funcție în stat", a transmis fosta mare handbalistă.
Prin reorganizare, DJST a devenit cea mai bogată direcție, din punct de vedere al infrastructurii, al organigramei și al misiunii, pentru că reprezintă, prin bazele sportive și centrele de agrement, laboratorul de pregătire a performanței sportive și a proiectelor de tineret cuprinse în programul de guvernare.

Iese la pensie în 2012
"Va urma o perioadă grea, pentru că implementarea contractelor public / privat devine obligatorie pentru susținerea sportului în ge-neral și a sportului de performanță în special. Le mai transmit constănțenilor că, dacă bunul Dumnezeu mă va ajuta să trăiesc până în martie 2012, odată cu Jocurile Olimpice de la Londra, mă voi retrage din activitatea olimpică și din cele trei consilii de administrație, ale Federațiilor Române de Rugby, Handbal și al Fundației Casa Campionilor. Voi ieși la pensie, conform vârstei, și mă voi dedica activităților de voluntariat, fiind în sprijinul comunității și al familiei. Este un angajament luat în fața celor doi duhovnici, părintele Arsenie Papacioc și părintele Marius Moșteanu, de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi (a sportivilor), și a bunului Dumnezeu", a mai spus Elena Frîncu.

Comentează știrea

fane
23 noiembrie 2011
rau

degeaba ai iesit mai bine iesea strabunica din groapa decat u oricum nu ajuti FARUL. pa umflato te-ai ingrasat din pomenii:)))ai drq sa fiti cu primaria voastra cu tot

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1215 secunde