CE de tenis de masă - cadeți și juniori

E aur european! "La vârsta lor, alți copii ies la joacă…"

402
E aur european!

Articole recomandate

Echipa de cadete a României a câștigat medaliile de aur la Campionatele Europene de tenis de masă pentru cadeți și juniori de la Cluj-Napoca, după ce a învins, în finală, cu scorul de 3-2, echipa Rusiei, informează Agerpres. 


Punctele echipei antrenate de Marian Filipaș și Cristian Podar au fost aduse de constănțeanca Elena Zaharia, Luciana Mitrofan și cele două jucătoare în proba de dublu. Din echipă au mai făcut parte Irina Rus și Ioana Sîngeorzan. 


Zaharia a trecut de Elizabet Abraamian cu 3-2, Mitrofan a învins-o pe Arina Slautina cu 3-1, iar în proba de dublu Zaharia și Mitrofan au câștigat cu 3-0 în fața cuplului Abraamian/Slautina. Zaharia a fost întrecută de Slautina, 2-3, iar Mitrofan a fost învinsă de Abraamian, 1-3. 


Echipele de juniori și junioare, care aveau asigurate medaliile de bronz, au câștigat finalele mici și și-au asigurat astfel calificarea la Campionatele Mondiale de juniori. 


La junioare, România a trecut în meciul pentru locul al treilea de Franța cu 3-1. Andreea Dragoman a fost învinsă de Leili Mostafavi, 0-3, Tania Plăian a întrecut-o pe Lucie Gauthier cu 3-2, Andreea Hudușan s-a impus cu 3-2 fața jucătoarei Isa Cok, iar Dragoman a dispus de Gauthier cu 3-2. 


În finala mică a juniorilor, România a învins Germania cu 3-1. Rareș Șipoș l-a învins pe Kay Stumper cu 3-1, constănțeanul Cristian Pletea a dispus de Fanbo Meng cu 3-2, Dragoș Oprea a pierdut cu 2-3 în fața lui Cedric
Meissner, iar Pletea s-a impus cu 3-2 în fața lui Stumper. 


La cadeți, România a ocupat locul 13, învingând Italia cu 3-2 în meciul pentru pozițiile 13-14. 


Aflată în tribunele Polivalentei din Cluj, ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, a asistat cu emoții la finale și le-a aplaudat pe tinerele campioane, alături de reprezentanții federației europene și ai celei internaționale, de președintele FRTM, dar și de fosta mare campioană, deținătoare a mai multor titluri mondiale, Ella Constantinescu, acum în vârstă de 85 de ani. 


"Au fost momente extraordinare și greu de descris în cuvinte. Cadetele noastre par niște fetițe atât de sensibile, nici n-ai zice că pot ascunde în interior atâta forță... La fel și junioarele și juniorii, care au cucerit medaliile de bronz. La vârsta lor, alți copii ies la joacă. Ei își petrec mai tot timpul învățând și antrenându-se și iată că acum munca lor a fost răsplătită cu medalii. Îi felicit din inimă și de asemenea merită felicitări și cei de la federație pentru organizarea ireproșabilă, nu este deloc ușor să gestionezi o competiție cu 600 de sportivi din aproape 50 de țări", a declarat ministrul Ioana Bran.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4263 secunde