Duminică, Maratonul Nisipului. Constănțeni, nu ratați cursa Family Run!

285
Duminică, Maratonul Nisipului. Constănțeni, nu ratați cursa Family Run! - duminica-1458760965.jpg

Articole de la același autor

Președintele Asociației Sportive Sana-Sport, Daniel Antonaru, a declarat, ieri, într-o conferință de presă organizată la Complexul Harlequin din Mamaia, că la star-tul Maratonului Nisipului, eveniment ce va avea loc, în week-end, la Mamaia, vor fi pre-zenți peste 730 de alergători, reprezentând nu mai puțin de șapte națiuni: România, Rep. Moldova, SUA, Italia, Olanda, Grecia și Rep. Dominicană. 


"Ținând cont că mai sunt două zile de înscrieri, vineri și sâmbătă, la standul dedicat competiției, din Maritimo Shopping Center, ne așteptăm ca numărul total al atleților să crească semnificativ. Invităm cât mai mulți constănțeni să vină să alerge la cursa Family Run. Sunt toate premizele unei zile de alergare reușite: prognoza meteo este foarte bună, 10 grade Celsius, cu vânt slab și cer însorit. Le reamintesc celor care vin să alerge să nu uite că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, se trece la ora oficială de vară și să își potrivească ceasurile", a spus Daniel Antonaru. 


Așadar, startul în probele de maraton, semimaraton și cursa de 10 km se va da, la ora 10.00, din Piațeta Complex Perla, iar startul în cursa Family Run, în care echipă fac minimum un adult și un copil, se va da, tot din aceeași locație, dar la ora 12.00. Se va alerga pe plajă, până în dreptul Taberei Năvodari (distanța de 10,5 km) și retur. 


La conferința de presă de ieri, au mai participat directorul executiv al DJST Constanța, Claudiu Teliceanu, consilierul Sport al DJST Constanța, Mihai Orzan, președintele Asociației "Dăruiește Aripi", Alina Vasea, și Daniel Sârbu, directorul Radio Constanța, cu toții parteneri în proiect. 


Reamintim că cea de-a treia ediție a Maratonului Nisipului va avea loc duminică, 27 martie, la Mamaia. Eve-nimentul, unul de talie internațională, este organizat de Asociația Sportivă SanaSport și Radio Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, Primăria Constanța și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. 


La această ediție, participanții vor alerga pentru o cauză nobilă: scăderea ratei mortalității infantile neonatale, care a atins cote alarmante în Constanța (de trei ori mai mare decât media europeană). 


"Fondurile strânse în cadrul eveni-mentului vor fi direcționate pentru reconstrucția și modernizarea Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți și a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Constanța. La start, vor fi urne în care participanții pot face donații pentru acest proiect", a precizat Daniel Antonaru. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2692 secunde