Duminică, la Complexul Sportiv "Tomis" Foșnet de kimono! "Județenele" de Kung-Fu și Karate Kyokushin

403
Duminică, la Complexul Sportiv

Articole de la același autor

Duminică, 18 februarie, la Complexul Sportiv "Tomis" din strada Flămânda din Constanța, se vor desfășura simultan întrecerile Campionatului Județean de Kung-Fu și ale Campionatului Județean de Karate Kyokushin, ediția 2018, pentru copii, cadeți, juniori, seniori și veterani. 


Campionatele sunt organizate de CS Marea Neagră (președinte Florin Iordănoaia) și CS Sakura Constanța (președinte Valeriu Ariton). 


La Kung-Fu, probele de concurs sunt Tuishou și Light-Fighting Sanda, iar la Karate Kyokushin, proba de Kumite. 


"La cele două campionate, vor participa sportivi din cluburile membre ale Federației Române de Arte Marțiale de Contact din județul Constanța. La Kung-Fu, s-au înscris 70 de sportivi, iar la Karate, 60 de sportivi", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Marea Neagră, Florin Iordănoaia. 


Iată și programul întrecerilor: orele 10.00-10.15: deschiderea oficială; orele 10.15-13.00: meciuri la Tuishou, la suprafața 1; meciuri la Karate Kyokushin, la suprafața 2; orele 14.00-14.30: pauza de masă; orele 13.30-17.30: meciuri de Light-Fighting Sanda, la suprafața 1; orele 17.30-18.00: festivitatea de premiere; orele 18.00: închiderea campionatelor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 17 Noiembrie 2017
Stire din Sport : La Medgidia, Cupa României la Kung-Fu
Pagina a fost generata in 0.5131 secunde