Dobrogea s-a clasat pe locul secund la Cupa Unirii la oină

166
Dobrogea s-a clasat pe locul secund la Cupa Unirii la oină - dobrogea-1508863576.jpg

Articole de la același autor

Prima ediție a Cupei Unirii la oină a avut loc, zilele trecute, la Iavloveni (Republica Moldova) și a consemnat un real succes. Competiția inițiată de către Federația Română de Oină, cu sprijinul financiar al Ministerului Tineretului și Sportului, a făcut parte din manifestările dedicate Centenarului Unirii. 


Pe lângă o foarte bună promovare a oinei realizate cu ocazia meciurilor desfășurate între cele trei echipe participante - două din România (Dobrogea și Moldova) și una din Republica Moldova (Iavloveni) -, cu acestă ocazie au fost stabilite și direcțiile de acțiune pentru promovarea în comun a oinei. Astfel, s-a stabilit ca această competiție să aibă loc anual, în fiecare țară, pentru promovarea și unitatea acestui sport. Ediția de anul viitor va avea loc în România și va alinia la start toate regiunile din țara noastră, precum și o selecționată de peste Prut. 


La capătul competiției de la Iavloveni, clasamentul a arătat astfel: 1. Moldova, 2. Dobrogea, 3. Iavloveni. 


"Felicităm toți participanții la acest eveniment, mulțumim gazdelor noastre pentru organizarea foarte bună a acestei competiții. De asemenea, mulțumim CS Brigada Gherăești, care a colaborat cu federația și a susținut alături de noi deplasarea echipelor la eveniment, precum și Primăriei Hârșova, care ne-a pus la dispoziție autocarul", a declarat președintele Federației Române de Oină, constănțeanul Nicolae Dobre.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5026 secunde