Aurel Șunda îl complimentează pe "Părinte":

"Doar un profesionist ca Sdrobiș putea pune Farul pe linia de plutire"

1810
Antrenorul principal al echipei Săgeata Năvodari, Aurel Șunda, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că își dorește o victorie sâmbătă, în Ghencea, contra Stelei II, pentru a recupera cele trei puncte pierdute etapa trecută, acasă, cu Concordia Chiajna.
"Avem drept obiectiv câștigarea partidei, să vedem dacă vom și putea. Am făcut un pas greșit atunci când ne așteptam mai puțin, iar acesta trebuie îndreptat", a spus Șunda.
Pentru meciul de sâmbătă, din cadrul etapei a șasea a Ligii a II-a, Seria 1, tehnicianul formației din Năvodari nu va putea conta pe serviciile a trei fotbaliști: Chițu, aflat la ultima etapă de suspendare, Bold și Gheară, ambii accidentați.
Aurel Șunda consideră că orice echipă care leagă două victorii poate fi favorită la promovare, dar, din punct de vedere organizatoric și al infra-structurii, se remarcă formațiile Ceahlăul Piatra Neamț, Concordia, Viitorul Constanța și FC Botoșani.
"Despre Farul, sunt de părere că numai un profesionist ca antrenorul Ioan Sdrobiș putea să pună pe linia de plutire o echipă care, în vară, a fost la un pas de desființare. Iată că acum, încet-încet, devine o forță", a apreciat Șunda.
La rândul său, portarul Florin Olteanu speră într-o victorie cu Steaua II.
"Nu va fi deloc ușor, acum, când a venit și Marius Lăcătuș la echipa mare. Toți jucătorii vor dori să demonstreze că merită să joace în Liga I", a declarat Olteanu, adăugând că Săgeata este mai puternică decât anul trecut și că își dorește să promoveze cu echipa sa în primul eșalon.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4027 secunde