Direcțiile județene pentru sport și tineret, finanțate pentru noi proiecte. "Sportul ar trebui să devină prioritar"
270
Articole de la același autor
HC Dobrogea Sud Constanța a rămas fără antrenor!
06 Octombrie 2017
HC Dobrogea Sud, foarte aproape de numirea unui antrenor român
23 Octombrie 2017
CS Cleopatra debutează, în week-end, în Campionatul Național
27 Septembrie 2017
Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a anunțat, ieri, în cadrul Conferinței Naționale "Trecut, prezent și viitor în sportul românesc", lansarea programului "România în mișcare", care va avea loc la începutul anului 2018.
"Sper să adoptăm programul «România în Mișcare» la sfârșitul lunii decembrie, iar din ianuarie să ne apucăm de muncă. Scopul acestuia este îmbunătățirea accesului la sportul organizat pentru cetățenii români indiferent de vârstă, gen sau profil socio-economic. Implementarea programului va fi făcută de către direcțiile județene de dport, iar valoarea finanțării va fi undeva la 25.000 de lei pe proiect. Ne gândim ca în fiecare județ să avem undeva la patru astfel de proiecte. Vrem să îl implementăm cât mai repede, chiar de la 1 ianuarie, pentru că nu mai putem aștepta. Trebuie să facem ceva. Sportul ar trebui să devină prioritar pentru orice guvern", a spus Dunca.
Programul "România în mișcare" este alcătuit din trei componente: sprijin pentru sportul organizat la nivel județean (asociații județene) prin finanțări de proiecte; organizarea de competiții sportive școlare destinate elevilor din clasele III-VI, care nu sunt legitimați la cluburi; acțiuni de promovare a sportului și mișcării tip "Săptămâna europeană a sportului" de două ori pe an (în lunile februarie și iunie).
MTS speră să atragă la com-petițiile școlare o participare de aproximativ 1.500-2.000 de elevi în fiecare județ. Bugetul programului este de 9 milioane de lei și va fi distribuit după cum urmează: 4,5 milioane de lei - concursuri de proiecte, 3 milioane de lei - competiții școlare, 1,5 milioane de lei - săptămânile sportului.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 06 Iulie 2017
Joi, 29 Iunie 2017
Miercuri, 24 Mai 2017
Marţi, 21 Martie 2017
Vineri, 06 Ianuarie 2017
Marţi, 10 Octombrie 2017
Duminică, 08 Noiembrie 2015
Marţi, 03 Noiembrie 2015
Marţi, 18 August 2015